Nu regret nimic din existenta mea anterioara, nici macar casnicia cu Tiberiu. Daca n-ar fi fost el, nu l-as fi cunoscut pe Daniel, barbatul vietii mele. si daca Tiberiu nu m-ar fi desconsiderat, inselat si umilit, azi n-as fi fost asa de fericita.

Tiberiu, sotul meu, s-a crezut intotdeauna un mic Dumnezeu pe acest Pamant si a crezut ca se poate juca la nesfarsit cu viata celorlalti. A fost asa de cand ne-am cunoscut, in urma cu pai-sprezece ani, dar nu mi-am dat seama de asta pe atunci, ci abia mult mai tarziu, cand aceasta manie a lui de a conduce oamenii a devenit prea evidenta. in relatia cu mine, a fost la fel: s-a crezut prea mult timp stapan absolut in cuplul nostru, trata casnicia ca pe o tabla de sah, si acum cred ca e uimit sa vada cum pionii s-au intors impotriva lui si l-au detronat.

Acum paisprezece ani eram naiva. Tare naiva! Am fost o victima sigura a lui Tiberiu, care isi dadea aere de mare artist si de geniu neinteles. si mai avea un hobby: zicea ca are capacitati paranor-male si ca poate face previziuni. stiti ce mi-a zis la numai cateva zile dupa ce ne-am cunoscut?

— Tu, Claro, o sa ajungi cineva important, dar numai datorita unui barbat care te va sustine financiar si moral.

Vorbea pe un ton superi-or, cu un accent graseiat si afectat, care-l facea antipatic multora. Mie, nu, fiindca aveam impresia -cat de falsa! – ca pot vedea sensibilitate si frumusete interioara undeva dincolo de armura lui.
Cata prostie poate fi in mintea unei fetiscane de douazeci de ani! Ar fi fost corect sa vad in Tiberiu doar ceea ce era cu adevarat: un barbat egoist, plin de el, agasant. Eu mi-l imaginam insa romantic si, mai ales, deosebit de inteligent, fiindca atunci cand punea etichete oamenilor aveam impresia ca e un bun cunoscator al caracterului uman.

M-am indragostit lulea de el si n-am mai tinut cont de nimic. M-am mutat cu el si, dupa trei ani de convietuire, ne-am casatorit. Copii n-am avut, el nu si-a dorit, si acum imi dau seama ca a procedat bine, caci altfel situatia mea ar fi fost incomparabil mai grea. Egoismul lui m-a salvat…

— Numai prostii fac copii! Eu am alte lucruri mai bune de facut, imi spunea ori de cate ori deschideam subiectul acesta.

0 vreme, am suferit, dar n-am reusit sa-l conving sa-si schimbe parerea. Zicea ca el e poet, artist, n-are timp sa schimbe scutece si sa plimbe copiii prin parc.

— Gandeste-te la cat timp irosit! facea el la mine, descriind cu mana in aer largi curbe, sa-mi imaginez cum se iroseste timpul. Cate carti de geniu se pot scrie in timpul in care ii stergi mucii unui tanc! De ce sa-mi bat joc de harul cu care m-a investit Dumnezeu?
Harul… Adevarul e ca avea talent, sau cel putin asa credeam eu cand m-am indragostit de el. Ce era sa fac, eram o tarancuta bleaga, am pus ochii pe el si nu i-am mai luat… Dar n-am fost decat sclava lui, si asta timp de paisprezece ani. I-am fost si nevasta, si sluga. Mi-aduc aminte de chefurile pe care le facea: erau monstruoase! Venea cu vreo zece barbati dupa el, tot artisti, deh, si cu un taraf de lautari, si ma striga de la poarta:

— Claro, nevasta, pune de mamaliga, ca ai musafiri!

Asa-i placea lui, sa se joace de-a romanul verde, amator de bucate traditionale si adept al barbatiei subcarpatice, aceea bine stropita cu tuica… Striga dupa mine si apoi radea multumit, intorcandu-se spre ceilalti.

— Sa vedeti ce mamaliga stie sa faca… Asa ca la ea, la tara, ca e din creierul Apusenilor! 0 pune pe fund de lemn si o taie cu ata… Ce mai, se vede filonul sanatos, de taranca neaosa… De-aia am si luat-o de sotie!

La inceput, eram mandra ca ma lauda. Asa mi se parea mie, ca vorbeste frumos despre mine, dar, de fapt, el vorbea in batjocura. Apoi, in timp ce serveam masa -numai eu stiu cat ma chinuiam ca sa fie totul bine, sa fie lumea multumita -, ma tragea langa el si ma obliga sa ma asez pe genunchii lui, zicand:

— Ati vazut, mai, oameni buni, ce bucatica de nevasta am eu? Uitati colea, pulpa sanatoasa, ai pe ce pune mana!
Ma smuceam rusinata si roseam, fugind in bucatarie. Dar in sinea mea eram mandra. Nu-mi dadeam seama ca ma prezenta ca pe o marfa, ca ma considera proprietatea lui. Daca as fi fost mai cultivata sau mai putin naiva, as fi inteles ca eram precum sclavii pe care-i cauti la dinti cand ii cumperi.

Sa nu credeti insa ca sotul meu nu m-a iubit. in felul lui, Tiberiu a tinut la mine. Dar a facut-o asa cum iubesti cainele de paza care, oricate suturi i-ai da, tot vine si ti se gudura la picioare cand il chemi. M-a iubit, Tiberiu, dar m-a si inselat. La inceput, se ascundea, dar dupa cativa ani nu mai avea nicio jena si-si aducea amantele chiar si acasa. Pe vremea aceea, lucra intr-un post de televiziune, avea functie mare si ii dadusera secretara:

— Ea e asistenta mea, imi spunea.

— Bine, draga, raspundeam eu, docila.

— Scumpo, vino aici putin! se intorcea el apoi spre asa-zisa lui asistenta. Ia deschide tu carnetul si noteaza. Clara, ai grija sa nu ne deranjeze nimeni, da? Nu de alta, dar imi fuge inspiratia…

Eu ma retrageam din birou, aruncand o ultima privire la fetiscana care, cu fusta scurta de i se vedeau chilotii, statea picior peste picior in fotoliu si ma privea batjocoritor. La inceput, n-am crezut ca e in stare sa ma insele chiar sub nasul meu, cu mine in camera cealalta, dar cand am gasit un sutien sub birou, am inteles ce fel de chestii le dicta el fetelor pe care le tot schimba, vezi, Doamne, fiindca erau proaste si nu intelegeau prea bine ce trebuie sa faca.

— Dar pot nota eu, te pot ajuta eu… i-am zis intr-o dimineata, cand el se dadea de ceasul mortii sunand o angajata care, pare-se, il lasase balta.

A inceput sa rada.

— Da, sigur, cum sa nu! Lasa, nu te osteni, ca mai sunt si altele de facut! a raspuns el in doi peri.

Domnul meu artist mai si pleca prin tara, o data cam la doua, trei luni. Normal, si cu o asistenta dupa el.

— E un colocviu de poezie la Sibiu, sunt invitat de onoare, imi zicea el cu vocea lui graseiata, luand o pozitie de sta-tuie, de parca atunci ar fi inceput sa recite. Trebuie sa ma duc, nu se poate sa lipsesc. Dar nu te pot lua si pe tine, imi pare rau, fiindca nu au voie decat invitatii… stii, nu prea au fonduri. intelegeam, cum sa nu… Mai intelegeam si ca trebuia sa mearga cu asistenta, ca sa aiba cine sa-l ajute.

Asa am dus-o timp de paisprezece ani: eu acasa, avand grija de vila si pregatind petrecerile lui, iar el schimband asistente intre doua colocvii. si cand nimeni nu credea ca se mai schimba ceva in viata noastra, cand totul era asezat, calm sau, mai bine zis, mort, s-a intamplat ceva ce a rasturnat ordinea lucrurilor. intr-o zi, a venit insotit de un prieten:

— Clara, el e Daniel, prietenul meu cel mai bun. A plecat din tara acum vreo douazeci de ani. 0 sa stea la noi o vreme…

Oaspetele lui a sesizat imediat ca Tiberiu imi vorbea ca unei slugi si a inter-venit repede:

— Sunt sigur ca ma voi simti foarte bine si voi incerca pe cat posibil sa va deranjez cat mai putin. De altfel, nici nu voiam sa vin aici, dar Tiberiu a insistat, si acum ma bucur ca nu am refuzat: as fi fost mai sarac daca nu v-as fi cunoscut.

Cred ca am rosit atunci – nimeni nu-mi mai facuse un compliment de ani de zile -, iar Tiberiu l-a batut usurel pe spate, razand:

— Ma, dar nu te stiam asa crai! Sau vrei sa te pui bine cu nevasta-mea, ca sa-ti faca mancare buna? Nu-i nevoie, ca oricum gateste bine!

in seara aceea, au petrecut pana spre dimineata. Eu n-am putut rezista pana au terminat ei, asa ca m-am culcat. in zori, cand m-am trezit, mi s-a parut ca langa mine nu e Tiberiu. Am tipat, speriata: in pat, cu spatele la mine, imbracat, dormea Daniel. tipatul l-a trezit si, buimac, m-a privit de parca ar fi vazut o stafie. N-am apucat sa zicem nimic, ca Tiberiu a si intrat in camera, razand.

— Ei, prietene, ce zici de gluma asta?! Te-am culcat in patul meu, cu nevasta mea, vezi ce prieten bun sunt eu, iti dau pana si nevasta… Ca eschimosii!

— Cum am ajuns aici? a intrebat Daniel, nedumerit.

— Foarte simplu. Aseara eram aman-doi atat de beti, incat nici nu mai vedeam pe unde calcam. Crezi ca a fost asa greu sa te rostogolesc langa Clara, care are un somn de poti sa tai lemne pe ea?

Daniel s-a ridicat repede din pat, incurcat.

— Nu, nu e o gluma buna, Tiberiule, nu trebuia sa faci asta. Va rog sa ma ier-tati, doamna, fiti sigura ca n-am stiut unde ma aflu, sper ca nu v-am pricinuit prea mare suparare!

— Hai, ma, ce naiba, ai uitat de gluma, nu mai stii si tu sa glumesti? Am zis si eu ca-ti urez bun venit…

in ceea ce ma priveste, eram cu nodul in gat, incercam sa ma abtin sa plang in fata lor. Ma simteam atat de umilita! Tiberiu se amuzase pe seama mea, facuse o gluma proasta. Tot el s-a apropiat de mine si mi-a zis:

— Ei, nevestico, ai somnul greu. Ar trebui sa fii mai atenta, ca vezi si tu cine se strecoara in pat pe la spate…

Era de-a dreptul vulgar, dar altceva in afara de a izbucni in plans n-am stiut ce sa fac. M-am retras la baie si am auzit cum Daniel ii reprosa „gluma”. Cand am iesit, acesta plecase, iar Tiberiu, simtind ca a intrecut masura, a balmajit ceva ce semana a scuze.

Dar a recidivat dupa numai o saptamana. Iarasi il invitase pe Daniel la masa si a inceput sa ma piseze sa-mi pun nu stiu ce rochie foarte decoltata:

— Ai sa vezi, Daniele, are un trup trasnet!

— Sunt convins, Tiberiule, dar ti-am mai spus ca, daca te comporti ca data tre-cuta, eu ma ridic si plec, a raspuns Daniel, care ma privea compatimitor.

Doar asa s-a calmat, desi a mai mormait ceva de genul: „Voi nu stiti sa va distrati!”. Dupa alte cateva zile, iarasi nu s-a abtinut; dupa ce a ingurgitat o jumatate de sticla de whisky, a inceput sa-i povesteasca bunului sau prieten cum m-a inselat el pe mine cu o pustoaica de nouasprezece ani pe care de-abia o angajase. Eu am tacut, dar Daniel n-a mai rabdat: s-a postat in fata lui si i-a tras o palma.

— Esti magar! Iarta-ma ca-ti spun asta, dar nu ma asteptam ca prietenul meu cel mai bun, pe care nu l-am mai vazut de atatia ani, sa fie un magar. imi pare rau, dar nu mai pot sta aici nici macar o clipa. si nici locul tau, Clara, nu e aici, a continuat el, intorcandu-se spre mine.

si zicand asta, a intins mana spre mine. Ma privea, si in ochii aceia am vazut multa blandete. intr-o fractiune de secunda, m-am hotarat.

— Da, vin!

Zicand asta, i-am intins, la randu-mi, mana. M-a apucat strans, aproape dureros de tare, si i-a zis lui Tiberiu:

— Ai avut o femeie extraordinara langa tine, dar n-ai stiut s-o apreciezi absolut deloc. N-o meriti, asa ca o sa te paraseasca. si va fi fericita… asa cum alaturi de tine n-a fost.

Tiberiu s-a dezmeticit si s-a postat in usa.

— Tu poti sa pleci! Nu e nicio pierdere… i-a zis el lui Daniel. Dar tu, Claro, n-o sa iesi pe usa asta. Ce stii despre el? Nimic. Habar n-ai ce-i de capul lui. ti-ai pierdut mintile?!

M-a apucat si el de mana. M-am tras repede, de parca m-ar fi muscat un sarpe.

— Lasa-ma, i-am zis eu printre dinti, cu dusmanie. Mi-a ajuns! Tot ce stiu este ca nu mai pot sta langa tine. De azi nu mai sunt nici sluga si nici bataia ta de joc! Da-te la o parte!

Nu s-a asteptat la o asemenea reactie din partea mea, caci niciodata nu-i iesisem din cuvant, nu ridicasem tonul la el, nici macar nu-l contrazisesem. Asa ca l-am luat prin surprindere si, ca in transa, m-a ascultat si s-a dat la o parte din usa. Am iesit impreuna cu Daniel si, in strada, Tiberiu ne-a ajuns din urma. Probabil ca abia atunci si-a dat seama ce se intampla.

— Auzi, Claro, vezi ca, daca pleci de-aici, nu te mai intorci! Gandeste-te bine, auzi? Ca asta se plictiseste repede de tine, ca esti proasta, si te trimite inapoi! Dar vreau sa stii ca, daca ai plecat, nu te mai poti intoarce, auzi?

Spumega de furie.

— Da, stiu, i-am raspuns eu calma, fara sa-l privesc.

A ramas in drum, uitandu-se in urma noastra. Nu m-am mai intors. in strada, Daniel mi-a zis un singur lucru:

— Sa ai incredere in mine, sa nu-ti para rau de ce-ai facut! 0 sa vezi, o sa fie bine. Tiberiu nu te merita, iar eu, desi nu ma vei crede, te-am iubit din prima clipa.

S-a purtat cu mine foarte frumos, prieteneste, m-a lasat sa hotarasc cand sunt pregatita pentru o noua relatie. Desi stateam impreuna intr-un apartament inchiriat, nu s-a atins de mine, n-a facut niciun gest deplasat. A asteptat ca eu sa fac primul pas. si vreau sa va spun ca am descoperit iubirea adevarata. Suntem impreuna de o jumatate de an si am hotarat sa ne casatorim.

Tiberiu s-a impacat pana la urma cu ideea ca m-a pierdut, desi a mai incercat de cateva ori sa ia legatura cu mine si sa ma convinga sa ma intorc. Dar am refuzat de fiecare data si, pana la urma, i-am spus sa nu ma mai caute.

— Gandeste-te ca tu m-ai aruncat in bratele altui barbat, nu altcineva! Eu cred ca asta nu poti tu suporta, infrangerea, nu ca m-ai pierdut si, ce sa spun?, ce ma mai iubesti si nu poti trai fara mine! Recunoaste ca orgoliul tau e ranit si vrei sa arati ca nu esti invins. Dar esti. Ai gresit fata de mine toata viata. Dar te iert acum, fiindca mi-ai adus in viata un barbat asa cum mi-as fi dorit.

Fiindca acesta e adevarul, sunt foarte fericita. si v-am scris pentru a va spune ca eu cred ca, pana la urma, fiecare om isi gaseste partea lui de fericire. Eu sunt foarte fericita alaturi de Daniel si le doresc tuturor femeilor sa intalneasca un om atat de bun si sensibil ca el. coral