Un număr de peste 150 de jandarmi și forțe de orgine au fost chemați pentru a asigura paza la primul festival de manele din România, din localitatea clujeană Cămărașu din județul Cluj. 

”Pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj – Napoca vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână și vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia manifestării cultural-artistice care va avea loc în comuna Cămărașu din județul Cluj. 

Cu ocazia desfășurării festivalului One Festival Cămărașu, vom fi prezenți zilnic cu un total de peste 150 de efective pe toată perioada de desfășurare 01.07-02.07.2022, cu misiunea de a preveni și combate faptele antisociale sesizate”, arată un comunicat al Jandarmeriei clujene.

„Încercăm să aducem un alt fel de eveniment printre noi, alături de cei mai îndrăgiţi artişti ai genului şi momentului. 

Se asigură locuri de parcare auto pentru toţi participanţii, în imediata vecinătate a locaţiei. Posibilitate de campare în limita spaţiului disponibil. Totul gratuit”, au anunţat organizatorii.

la Festivalului One de la Cămărașu şi-au confirmat prezenţa Nicolae Guță, Jador, Aza sau celebrul Rabă, iar în zilele următoare vor fi anunțați și alții.

coral