În urmă cu doi ani, o tânără de 19 ani din localitatea Ocna Dej și-a ucis copilul proaspăt născut arucându-l în fosa septică a WC-ului din spatele casei în care locuia.

După doi ani de judecată ea a fost condamnmată la 6,8 ani de închisoare cu executare de judecătorii clujeni.

”Condamnă pe inculpata C.E.A., la pedeapsa de: – 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului. Interzice inculpatei pe o durată de 2 ani, care începe să curgă după executarea pedepsei închisorii, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi drepturile părinteşti”, arată soluția pe scurt.

Anchetatorii spun ca in noaptea de 2 spre 3 iulie, femeia de 19 ani a adus pe lume o fetita perfect sanatoasa, in greutate de aproximativ 3,5 kilograme. Imediat dupa nastere, ar fi aruncat-o in fosa septica din spatele curtii. Pentru ca a nascut singura, fara sa fie asistata medical, aceasta a inceput sa se simta rau, astfel ca a sunat la 112 cerand ajutorul unei ambulante. Medicii si-au dat seama imediat ca aceasta nascuse de curand, dar fata nu a recunoscut. Alertati de cadrele medicale, politistii au impanzit curtea casei unde s-a intamplat totul, si dupa ceva timp au gasit cadavrul nou-nascutului in fosa septica. In urma autopsiei s-a stabilit ca fetita a murit inecata si ca era in viata atunci cand a fost nascuta, publica dejeanul.ro în urmă cu doi ani.

coral