Bărbatul de 23 de ani care a pălmuit mai multe femei pe stradă a fost identificat, joi, de poliţiştii clujeni şi a fost internat într-o unitate medicală pentru continuarea unui tratament pe care îl avea.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţiile 1 şi 6 Poliţie au desfăşurat activităţi de cercetare în cadrul a trei cauze penale înregistrate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, privind agresarea fizică a trei femei, care se aflau pe străzi din municipiu, respectiv străzile George Bariţiu, Republicii şi Bulevardul 21 Decembrie 1989. Astfel, azi, 29 septembrie în urma activităţilor investigativ-operative şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului 4 Poliţie Locală Cluj-Napoca, tânărul de 23 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistat pe strada Piezişă, din municipiu. În fapt, în perioada 18-27 septembrie, acesta ar fi abordat femeile, cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani, pe care ulterior le-ar fi agresat fizic, lovindu-le cu palma”, se arată într-o informare a IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost internat într-o unitate medicală.

„Având în vedere aceste aspecte, precum şi obligaţia bărbatului de a urma un tratament medical, ca măsură impusă de instanţă, au fost sesizaţi magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca, care au dispus internarea medicală a acestuia”, se mai arată în informarea IPJ Cluj.

coral