Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de Codul penal.

Conform investigațiilor efectuate, în data de 3 august, în jurul orei 15:50, cel în cauză – un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Cășeiu, s-ar fi deplasat la imobilul în care locuia minora în vârsta de 15 ani și, prin folosirea forței, ar fi determinat-o să-l însoțească.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Ulterior reținerii, în data de 4 august, magistraţii Judecătoriei Dej au emis pe numele tânărului mandat de arestare pentru 30 de zile.

coral