Un proiect de lege înregistrat la Senat propune introducerea unor tarife maxime la nivel naţional pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. În aceste condiții, românii ar plăti mai puțin pentru recuperarea mașinilor ridicate, relatează Mediafax.

În prezent, taxele nu au o limită maximă şi sunt stabilite de fiecare administrație locală.

Conform inițiatorilor proiectului de lege, noile tarife nu vor putea depăși, în cazul maşinilor mici, 100 de lei pentru ridicare, 3 lei/kilometru pentru transport şi 2,5 lei pentru fiecare oră de depozitare. Sumele sunt cu mult mai mici decât tarifele utilizate în prezent, în marile orașe.

În momentul de față șoferii clujeni sancționați pentru parcarea neregulamentară trebuie să scoată din buzunar peste 500 de lei pentru a-și recupera mașinile. 294 de lei este taxa de ridicare cu tot cu TVA, 202 de lei este taxa de transport, iar taxa de depozitare este de 51 de lei pentru 24 de ore, potrivit RADP Cluj. De asemenea, şoferii neglijenţi trebuie să achite şi amenda pentru oprire sau staţionare neregulamentară, care poate ajunge la 725 de lei, echivalentul a 5 puncte amendă, ceea ce înseamnă un total de peste 1.200 de lei.

coral