Două persoane cercetate pentru uciderea unui animal, au reținute pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud. Este vorba despre un barbat in varsta de 53 de ani si fiica acestuia in varsta de 30 de ani, ambii din localitatea Pinticu. Cei doi sunt cercetati pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 18 septembrie, femeia de 30 de ani, împreună cu tatăl acesteia, un bărbat de 53 de ani,  ar fi lovit un câine care ulterior a decedat. La scurt timp, deținătorul legal al cainelui a solicitat, prin 112, sprijinul polițiștilor.

Cele două persoane bănuite de comitere infracțiunii se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud urmând să fie prezentate magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Noile prevederi legale privind protecția animalelor stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora. Se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.

coral