O româncă urmează să ajungă în fața instanței, în Italia, după ce bărbatul pentru care lucrase ca îngrijitoare, și cu care avusese o relație, s-a plâns oamenilor legii că îl hărțuiește, după ce s-a despărțit de ea, timp de mai multe luni, scrie presa locală. Românca, în vârstă de 58 de ani, este stabilită în Italia și lucra ca îngrijitoare pentru un bărbat din oraşul Udine.

El a dat-o în judecată, după ce l-ar fi hărţuit în repetate rânduri, timp de mai multe luni. Totul ar fi pornit de la faptul că bărbatul ar fi înlocuit-o cu o altă femeie, tot din România, scrie scrie Messaggero Veneto,  potrivit Observator. Potrivit sursei citate, după ce au avut o relație, bărbatul italian ar fi înlocuit-o cu o altă româncă, lucru care ar fi nemulţumit-o pe fosta parteneră. Insulte pe conturi false pe rețelele sociale

Când aflat despre relaţia dintre italian şi noua lui îngrijitoare, româncă şi-ar fi pierdut cumpătul şi a început să îi trimită bătrânului mai multe mesaje, apoi îi suna insistent, ziua şi noaptea. În plus, românca ar fi creat pe reţelele de socializare mai multe conturi false cu numele bărbatului şi a publicat fotografii indecente cu acesta. Potrivit procurorilor care se ocupă de caz, pe aceste conturi femeia o insulta pe noua iubită îngrijitoare.

Ancheatorii spun că au fost şi momente în care fosta îngrijitoare a mers la uşa bărbatului, ba chiar de câteva ori l-a urmărit şi la biserică. Acolo femeia s-ar fi aşezat în timpul slujbei lângă el şi a început să îl fotografieze. Potrivit surselor din anchetă comportamentul femeii ar fi durat timp de patru luni, în perioada mai-iulie a anului 2020. Femeia a fost trimisă în judectă, iar procesul urmează să înceapă pe 30 mai.
 

coral