În ultimul an, subiectul global a fost pandemia de Covid-19 şi potenţialele tratamente ce pot fi administrate în cazul infectării cu acest virus. Controversele pe această temă sunt multe, iar în ţări diferite seunt administrate tratamente diferite.

Favipiravir este unul dintre medicamentele prescrise în anumite state, adus şi la noi în ţară de compania Terapia Cluj. De altfel, producătorul de medicamente clujean a început problele tehnologice pentru producerea în ţara noastră a medicamentului Favipiravir, un antiviral folosit pentru gripă în Japonia. Dragoş Damian, CEO-un com­paniei, estimează că producţia va începe peste trei luni, informează bursa.ro.

Domnia sa ne-a declarat: "Favipiravir este folosit pe scară foarte largă în toată Asia, este de provenienţă Japoneză şi, de obicei, medicamentele din Japonia nu prea ajung în Uniunea Europeană, în schimb sunt foarte prezente în Asia. Este un medicament dezvoltat ca anti-virus gripal. Aproximativ de zece ani este dezvoltat în Japonia şi a demonstrat eficienţă, în studiile clinice, şi pentru Sars-Cov-2.

Practic, vorbim despre un medicament repoziţionat de pe tratamentul infecţiei cu virusul gripal pe tratamentul infecţiei cu Sars-Cov-2. Până la ora actuală, a fost utilizat cam pentru 150 de milioane de persoane, în lume, pentru tratarea Sars-Cov-2. În România, din datele pe care le avem, circa 20.000 de pacienţi au beneficiat de Favipiravir, din cel pe care noi l-am adus.

Noi am facut câteva probe tehnologice de împachetare, aşteptăm rezultatele unor studii, sunt nişte studii pe care le facem ca să le punem la dispoziţia Agenţiei medicamentului şi în mod normal în trei luni noi ar trebui să putem să începem producţia, pentru că avem şi comenzi pentru export, deci este inclusiv o oportunitate de export pentru România".

Favipiravir se foloseşte, momentan, doar în spitale, dar Terapia Cluj a început demersul pentru disponibilizarea în farmacii, pe baza prescrierii. Dragoş Damian ne-a mai precizat: "Există o discuţie despre disponibilizarea în farmacii. Problema în acest moment este riscul, aşa cum s-a mai intâmplat, ca persoanele care vor să îl folosească să meargă în farmacie şi să îşi facă stocuri. Este un obicei foarte prost la români. Acest medicament poate fi dat doar pe bază de prescripţie medicală şi nu poate fi administrat profilactic, ci trebuie să existe diagnosticul de boală. Am discutat cu autorităţile în aşa fel încât medicii de familie să îl poată prescrie şi să se poată găsi în farmacii doar pe bază de prescripţie medicală".

Terapia a anunţat, recent, intrarea în ţară a unei noi tranşe, de 1.165.000 de tablete de FluGuard (favipiravir), folosit în tratamentul COVID-19, conform protocolului naţional de tratament. Aceste doze sunt distribuite unităţilor medicale desemnate tratării pacienţilor COVID-19, prin Alliance Healthcare.

Până în prezent, Terapia a livrat cantităţi record de FluGuard pentru spitalele din România, iar peste 25.000 de pacienţi cu forme uşoare şi medii de Covid-19 au putut fi trataţi cu succes de medicii români cu acest antiviral.

În continuare, compania îşi va menţine angajamentul de a asigura accesul la tratamentul cu FluGuard şi de a răspunde nevoilor imediate pentru pacienţii spitalizaţi şi diagnosticaţi cu COVID-19 din România.

• Studiu Terapia Cluj: "Doar 0,4% din pacienţi au avut reacţii adverse grave la Favipiravir"

Conform unui studiu realizat de Terapia Cluj, pe care l-am cercetat în exclusivitate, efectele adverse în urma administrării Favipiravir sunt în general uşoare; doar 0,4% din pacienţi au avut reacţii adverse grave.

Studiul citat arată: "După utilizarea la peste 4000 de pacienţi incluşi în studii clinice, reacţiile adverse frecvente raportate au fost: gastrointestinale, creşterea acidului uric, reducerea numărului de neutrofile, creşterea aspartat-aminotransferazei şi a alanil-aminotransferazei, reacţii psihiatrice, creşterea trigliceridelor. În general, 0,4% dintre pacienţi au avut reacţii adverse grave şi 1,1% au întrerupt tratamentul din cauza reacţiilor adverse. Dozele mici şi dozele mari de favipiravir au acelaşi profil al reacţiilor adverse. Acest medicament este contraindicat la femeile însărcinate, cu suspiciune de sarcină sau care alăptează".

Cronologie utilizare Favipiravir, conform studiului realizat de Terapia Cluj şI intrat în posesia ziarului BURSA:

✓ în aprilie – august 2020, Japonia a donat Avigan (favipiravir) unui număr de peste 80 de ţări, pentru evaluare în cadrul studiilor clinice, în cantitate necesară pentru tratamentul a 20 sau 100 de pacienţi;

✓ în 13 iunie 2020, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Sănătăţii din România au anunţat primirea unei donaţii din partea Guvernului Japoniei, constând într-un lot de 12.200 de tablete de Avigan, cu care vor fi trataţi 100 de pacienţi înrolaţi din centrele universitare Bucureşti, Timişoara şi Cluj;

✓ cu toate că favipiravir a dovedit eficacitate şi tolerabilitate în 9 studii clinice de calitate cu rezultate publicate până acum, fiind recomandat doar pentru administrare investigaţională în cadrul studiilor clinice în SUA şi în Europa, generice de favipiravir produse local sunt deja utilizate în Rusia, China, Turcia şi India pentru tratamentul COVID-19;

✓ din 2020, Favipiravir este inclus în protocolul de tratament COVID-19 din Turcia, Rusia, Arabia Saudită, Tailanda, Kenya şi 4 state din India;

✓ în decembrie 2020, Avigan nu a fost autorizat în Japonia pentru tratamentul COVID-19, rezultatele studiilor publicate în octombrie nefiind concludente; Fujifilm a anunţat în februarie 2021 reluarea studiului clinic pentru Avigan, pentru o nouă încercare de autorizare la sfârşitul 2021;

✓ în România, Favipiravir a fost inclus în Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, începând cu august 2020, fiind o alternativă terapeutică pentru cazurile în care alte antivirale nu sunt disponibile

✓ din octombrie 2020, Terapia a facilitat accesul pacienţilor din România la tratamentul cu favipiravir, prin asigurarea unei cantităţi totale de peste 3 milioane comprimate FluGuard (favipiravir 200 mg), pentru un număr de 33.000 de pacienţi;

✓ este aşteptată în 2021, pentru definitivarea beneficiilor favipiravir în COVID-19, publicarea rezultatelor a 32 de studii clinice: şapte în Europa, cinci în Marea Britanie, unu în Australia, două în SUA şi 17 în restul lumii.

• Terapia Cluj intenţionează să aducă în ţară şi Ivermectina

Ivermectina, la fel ca Favipiravir, este un medicament folosit în lupta anti-Covid, dar nu este avizat în România, deşi peste 20 de ţări îl folosesc.

Legat de ivermectină, Dragoş Damian ne-a declarat: "Ivermectina este avizată în Uniunea Europeană în Bulgaria, Cehia şi Slovacia şi în cel puţin încă alte 20 de ţări la nivel global se află în protocolul de Sars-Cov-2. Noi aşteptăm un acord al autorităţilor ca să putem aduce o cantitate să il distribuim în spitale, astfel încât ca medicii să facă teste şi să vadă dacă rezultatele sunt pozitive şi atunci probabil că autorităţile o vor autoriza. Încă sunt date necloncudente, încă autorităţile de reglementare nu au dat aviz favorabil decât în ţările menţionate şi până nu se clarifică aceste controverse nu o vom putea aduce în România. Se aşteaptă un răspuns de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cam în patru săptămâni, iar avizele în România vor depinde şi de această viză a OMS, dar şi de autorităţile din România, dacă decid să îl includă în protocolul terapeutic unde se află şi Favipiravir. Dacă îl includ în protocol, atunci s-ar putea accelera lucrurile. Discuţia este ca acest medicament să fie distribuit doar în spitale şi doar sub supraveghere medicală".

Terapia a anunţat, recent, că este pregătită să livreze lunar 200 de milioane de tablete de Ivermectină (Ivermectol), de uz uman.

Ivermectina este un medicament antiparazitar, utilizat de peste 40 de ani, inclus pe lista OMS a "medicamentelor esenţiale". Această moleculă antiparazitară este sigură şi a fost utilizată de aproximativ 3,7 miliarde de oameni la nivel mondial. În urma finalizării studiilor clinice, s-a ajuns la concluzia că Ivermectina are o eficacitatea semnificativă atât în profilaxia (pre şi post-expunere) infecţiei cu SARS-CoV-2, dar şi în toate stadiile de evoluţie a bolii. Datele ştiinţifice au mai arătat, de asemenea, efecte benefice inclusiv la persoanele cele mai expuse riscului (vârstnici cu comorbidităţi, obezi, instituţionalizaţi etc.). coral