Polițiștii au reținut pentru 24 de ore trei tineri din Florești pentru furt de pe șantere. 

La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut pentru 24 de ore, doi tineri în vârstă de 16 ani și un altul de 18 ani, din comuna Florești, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii susține că în perioada 10-18 iulie, trei tineri ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale din comuna Florești, de unde ar fi sustras materiale de construcții, piese și unelte electrice, cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 35.000 de lei.

Pe fondul ansamblului de activități investigative efectuate de polițiști, cei trei tineri au fost identificați și depistați, iar la data de 28 iulie a.c., în baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.

De asemenea, la data de 29 iulie a.c., aceștia au fost prezentați în fața magistraților  care au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști în proporție de 60%.

coral