Consilierul local USR PLUS Adriana Cristian a scris despre importanța asigurării locurilor la creșele din Cluj-Napoca, lucru care va ajuta chiar și la rezolvarea problemei traficului din oraș.

Anul acesta, 61% dintre copiii înscriși nu au prins un loc la creșă, mai exact 996 copii, în creștere față de anii anterior, arată Adriana Cristian. 

„Trebuie să înțelegem că lipsa locurilor la creșe nu e ceva ce îi privește doar pe părinți, ci pe noi toți. Părinții care nu găsesc un loc la creșă aproape de locuința lor vor ajunge în trafic pentru a-și duce copilul unde va găsi loc la creșă, grădiniță, sau școală. Impactul în trafic este evident acum vara, când copiii nu sunt la școală, iar părinții nu sunt puși pe drumuri”, a explicat consilierul. 

 

Recent, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a anunțat că preia înspre finanțare obiective cu acest scop, Cluj-Napoca reacționând în vederea obținerii finanțării. 

Trei creșe, vizate de finanțare

Astfel, a fost predat spre finanțare un proiect complet ce prevede extinderea creșei de pe strada Meziad numărul 4 (S+P+E),urmând de asemenea să fie predate proiectele: 

 

– Extindere, etajare parțială și schimbare destinație imobil din atelier pentru școală în creșă, Aleea Negoi nr. 9B – proiect aflat acum în etapa de obținere documentație de urbanism.
– Reconversie și schimbare de destinație în spații de creșă și funcțiuni aferente, str. Marinescu nr. 60 – proiect ce acum se află în etapa de Studiu de Fezabilitate.

Hub Educațional în Bună Ziua

„Pe lângă acestea, am depus alături de colegii mei deja un proiect pentru un Hub Educațional nou în Bună Ziua, pentru care Studiul de Fezabilitate e în etapa inițială, de identificare a terenului potrivit.  

 

E bine că facem pași înspre rezolvarea acestor probleme și că facem studii, însă trebuie să începem și construirea cât mai repede. Îmi doresc ca în 5 ani să fie creșe în toate cartierele”, a adăugat Adriana Cristian. coral