Echipa #TurdaDecide este de astăzi, până în data de 5 aprilie 2019, în teren, pentru a evalua proiectele depuse de turdeni pentru orașul lor!

Fiecare proiect depus este foarte important pentru Primăria Turda, tocmai de aceea, comisia de evaluare va analiza în detaliu toate aspectele acestora și va face ajustările corespunzătoare. În acest mod, cetățenii vor fi asigurați că dispun de cele mai bune condiții de desfășurare a proiectelor depuse, eliminându-se din discuție erori de proiectare, bugetare sau de implementare.

Turdadecide.ro, platforma prin care toți cetățenii Turzii pot propune idei și soluții sub formă de proiecte pentru a crește calitatea vieții din oraș, a încheiat în data de 15 martie 2019 prima sesiune de depunere a proiectelor.

La începutul anului 2019 administrația locală a lansat procesul de bugetare participativă, prima inițiativă din Turda prin care Primăria Municipiului invită cetățenii să participe la luarea deciziilor privind viitoarele proiecte ale orașului.

Astfel, în perioada 4 februarie – 15 martie 2019 turdenii au depus un număr de 88 de proiecte pentru orașul lor prin intermediul platformei turdadecide.ro.

În perioada următoare, între 18 martie si 5 aprilie 2019, proiectele depuse vor fi evaluate, urmând ca în perioada 8 aprilie – 29 aprilie să se desfășoare etapa de vot, iar în data de 6 mai 2019 să fie anunțate proiectele câștigătoare.

coral