Anul universitar 2022-2023 se deschide la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) luni, 3 octombrie 2022, la ora 10.00, printr-o ceremonie solemnă organizată în Aula Magna a UBB evenimentele continuând pe tot parcursul lunii octombrie, ca urmare a faptului că în acest an sărbătorim 150 de ani de la începutul învățământului superior în limba maghiară în Cluj.

„Dacă în anul 2019 am sărbătorit 100 de ani de învățământ superior românesc în Cluj, iar în 2021 am celebrat 440 de ani de tradiție academică (precum și existența liniei germane de studiu) a Universității, acum este momentul ca în luna octombrie a anului 2022 să onorăm învățământul superior maghiar, în contextul profilului multicultural al UBB”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Danile David.

Cu această ocazie, UBB va găzdui în luna octombrie evenimente și ceremonii la care vor participa reprezentanți ai caselor regale din Europa, ambasadori și comisari europeni, onorând astfel tradiția și profilul multicultural al UBB și discutând despre leadershipul academic și proiectele strategice ale UBB (ex. InfoBioNano4Health) pentru mediul academic și societate, în prezent și viitor.

UBB începe anul universitar ca una din cele mai reprezentative universități ale țării, integrată în alianța europeană EUTOPIA:

·      cea mai mare universitate a țării, având în anul universitar 2022-2023 aproape 49000 de studenți (în creștere față de anul 2021-2022) veniți din toată țară și între 1200 și 2000 din străinătate (în funcție de confirmarea vizelor);

·      una dintre cele mai performante universități din România (prima în țară în ultimii 7 ani, prin prisma rankingurilor internaționale sintetizate în metarankinguri) și din Europa de Sud-Est (membră a GUILD, organizația unora din cele mai puternice universități europene de cercetare avansată);

·      cea mai complexă universitate a țării, prima prisma numărului și diversității specializărilor academice și a profilului multicultural (cu trei limbi academice oficiale: română/maghiară/germană);

·      universitatea cu cea mai lungă tradiție academică, începută în 1581, sărbătorind în acest an 150 de ani de învățământ superior în limba maghiară în țară.

Deschiderea oficială a anului universitar 2022-2023 va putea fi urmărită live pe pagina de Facebook a UBB luni, 3 octombrie 2022, începând cu ora 10.00.

coral