Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca își respectă promisiunile strategice legate de deschiderea universității spre societate/mediul socio-economic și intenționează să includă în comunitatea UBB specialiști din aceste medii, demonstrați și validați la nivel național și internațional, pe care îi dorește alături în formarea studenților ei.

Pentru a întări legătura Universității cu societatea și mediul socio-economic, conducerea UBB a solicitat facultăților proprii să utilizeze reglementările interne actuale ale Universității, care permit ca, în zonele academice practice și vocaționale, cursurile universitare să fie susținute de specialiști externi cu expertiză practică demonstrată la nivel național și internațional, chiar dacă aceștia nu au titlul de doctor.  

„ În acest fel, Universitatea se deschide mai mult spre societate și spre mediul socio-economic, păstrând standardele academice înalte și stimulând, în același timp, interacțiunea între știință și practică prin transfer bidirecțional de cunoștințe, în beneficiul studenților. Acest mecanism funcționează deja foarte bine în UBB în domeniile artelor/informaticii/sportului, dar îl încurajăm și în alte zone academice cu o componentă practică și vocațională puternică. Într-o logică bidirecțională, am solicitat decanilor să gândească în această paradigmă (care va fi unul dintre indicatorii de evaluare internă), dar îi încurajez și pe specialiști să contacteze facultățile/decanii acolo unde cred că pot avea o contribuție în coordonatele descrise aici”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr.  Daniel David.

Prevederile legale în vigoare permit atragerea specialiștilor externi în calitate de cadre didactice asociate universității, astfel încât studenții să profite direct de experiența practică a specialiștilor valoroși în domenii practice și vocaționale.

Deschiderea UBB spre practicile cu eficiență dovedită în domeniul politicilor de personal aplicate de universitățile de referință pe plan internațional a constituit una dintre direcțiile strategice ale planului de management – Programul proUBB+ – propus de rectorul Daniel David pentru următorii 4 ani.

coral