Un angajat al unei fabrici din China este surprins în timp ce îşi şterge pantofii cu măşti chirurgicale destinate exportului către alte țări care se confruntă cu pandemia de coronavirus. Imaginile au făcut rapid înconjurul lumii.

Un angajat al unei fabrici din China, surprins în timp ce îşi şterge pantofii cu măşti chirurgicale: ”Este bine. Sunt pentru export?” Imaginile revoltătoare au făcut înconjurul Internetului

În toată perioada de la startul pandemiei până în prezent, întreaga lume s-a confruntat cu un deficit de măști de protecție pentru populație, dar și pentru sistemul medical.

La un moment dat, nicio țară, indiferent de forța sa financiară, nu a putut produce sau achiziționa suficient pentru a satisface cererea de pe piață/

Angajații din domeniul sănătății și publicul larg au nevoie de aceste măști pentru siguranță, dar și pentru a fi în acord cu legile din unele țări care obligă purtarea acestui echipament de protecție față de Covid-19.

În tot acest context, din China apar o serie de imagini de-a dreptul revoltătoare, cu un muncitor al unei fabrici de măști care își șterge pantofii cu aceste produse aflate la o așa mare căutare pe plan mondial.

Într-o filmare postată pe site-ul Taiwan News, un tânăr apare în ipostaze de-a dreptul incredibile, într-o perioadă sensibilă pentru umanitate.

Acesta e filmat în timp ce își șterge pantofii cu o grămadă de măști chirurgicale pentru față care ar fi trebuit să fie expediate în străinătate.

În acest videoclip, individul poate fi văzut râzând în timp ce apucă mănunchiul de măști și le freacă de pantof, confirmând, într-o discuție  cu colegul său care filmează, că acestea sunt pentru export.

Muncitorul chinez: ”Este bine. Sunt pentru export?”

Videoclipul care a trezit stupoare la nivel mondial a fost postat pentru prima dată pe Douyin, versiunea chineză a TikTok.

Sursa citată notează că fabrica în cauză se află în orașul Zhenjiang din provincia Jiangsu. În videoclip, muncitorul poate fi auzit întrebând-l pe colegul care filmează ”Este suficient de bine? Sunt aceste măști pentru export?” coral