Un bărbat a decedat, marţi, în jurul orei 10:15, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce se afla la volanul unei maşini, pe strada Plevnei din Cluj-Napoca.

IPJ Cluj au fost sesizați de către un cadru medical cu privire la decesul persoanei – un pacient care ar fi fost preluat de pe strada Plevnei. 

"Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurarilor exacte în care a survenit decesul. 

A fost înregistrat un dosar penal pentru ucidere din culpă, acesta fiind cadrul legal în care vor fi continuate cercetările", a transmis IPJ Cluj.

Bărbatul avea 61 de ani şi locuia în Cluj-Napoca.

"Ambulanța de terapie intensivă SMURD a intervenit pentru a resuscita un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care a suferit un stop cardiorespirator, în timp ce se afla la volanul unei mașini pe strada Plevnei, din municipiul Cluj-Napoca.

Din păcate manevrele nu au avut succes și a fost declarat decesul", precizează ISU Cluj.

coral