La data de 19 martie a.c., magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au emis pe numele unui bărbat de 26 de ani din comuna Floreşti, judeţul Cluj, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tulburare a ordinii şi liniştii publice” şi „ultraj”,  fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Reamintim că la data de 18 martie a.c., cel în cauză, a adresat în mod repetat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa poliţiştilor care efectuau cercetarea la faţa locului, ca urmare a producerii unui accident rutier uşor, în urma căruia o fată de 6 ani a fost rănită uşor, pe fondul traversării neregulamentare a drumului public.

coral