Un bărbat din Pădureni, comuna Chinteni și-a prins piciorul într-un utilaj agricol. La locul faptei s-a deplasat o autospecială  și un echipaj SMURD, dar între timp persoanele care erau acolo au ajutat bărbatul să își scoată piciorul.

Pompierii au fost alertați, în jurul orei 10.40, pentru a salva și a acorda primul ajutor calificat unui bărbat care și-a prins piciorul într-un utilaj agricol.

„O autospecială și un echipaj SMURD au fost dislocate înspre localitatea Pădureni, comuna Chinteni locul unde s-a produs incidentul, dar între timp bărbatul a fost ajutat de către persoanele prezente la locul evenimentului să-și elibereze piciorul.

A fost adus cu un autoturism personal înspre echipajele de salvatori, moment în care a fost consultat și a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD”, a declarat ISU Cluj.

Bărbatul a suferit un traumatism sever la nivelul labei piciorului, și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

coral