Un grup de tineri terorizează localitatea Florești. Oamenii spun că le agasează copiii, îi agasează chiar și pe ei, iar plângerile la poliție nu i-au ajutat până acum.

Din păcate, oamenii din mai multe zone ale Floreștiului ies cu teamă pe stradă.

„Oare sunt singura mămică ce s-a săturat să audă de la copilași că au fost agresați de fiecare dată când ies în parc? De câte ori vin copiii în parcul de pe Someșului sunt agresați de o ceată de copii mai mari și de o altă naționalitate. Ultima dată unul dintre agresori l-a prins de bluză pe băiețelul meu și i-a plasat un pumn în piept. Nepoțica mea, la fel. A chemat poliția și i-au zis să sune dacă se mai întâmplă, se întâmplă în fiecare zi și nu se face nimic. Îmi e frică să-l mai las afară”, spune o femeie din Florești.

De asemenea, oamenii se plâng că proprietarii de apartamente oferă chirie persoanelor care fac probleme.

„Au început să pună stăpânire pe sat și să bage frica atât în copii cât și în adulți. La mine pe stradă sutn din ce în ce mai multe scandaluri, urmăriri, bătăi, furturi. Nu mai avem liniște și nici siguranță. Și primesc în chirii tot felul de personaje ciudate, alcoolici și mahalagii. Ce contează că sunt un pericol? Banul să iasă”, a adăugat o floreșteancă.

„Sper să se ia măsuri împotriva acestor personaje pentru că ușor, ușor, satul devine Vestul Sălbatic”, a mai spuns o femeie.

„Copilul nu poate să iasă nici în poligon și nici în parcul privat că sunt niște băieți mai mari care doar pe bătaie sar și al meu e un copil ca nu dă. Să știți că am fost eu personal la poliție și chiar nu fac nimic. E vai de noi, că aștia mai mari cred că ei fac legea”, a adăugat o altă floreșteancă.

„Același lucru am pățit și eu, adult fiind. Am fost agresată de niște băieți colorați. Când am sunat la poliție mi s-a spus să fiu atentă și dacă se întâmplă din nou să sun la poliție”, a mai spus o femeie.

CITEȘTE ȘI:

ATENȚIE, floreșteni! Un bărbat dubios urmărește femei pe stradă

 

 

  coral