Alin Chira, un șofer de ambulanță, a fost condamnat la 2,8 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Bărbatul a luat de la două clujence 15.000 de lei, bani care ar fi trebuit să fie șpaga pentru un post de farmacist la un spital din Cluj Napoca și, în celălalt caz, o pensie mai consistentă.

În urmă cu doi ani, Alin Chira, fost șofer de ambulanță, a fost trimis în judecată de procurorii clujeni pentru două cazuri de trafic de influență. Bărbatul a ”agățat” într-o farmacie de cartier două femei care s-au arătat dispuse să dea șpagă pentru ca ambulanțierul să le rezolve problemele: una dintre ele dorea să se angajeze ”la stat” pe un post de farmacist la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, iar alta viza o pensie mai mare, pentru ea și fiul ei, de la Casa județeană de Pensii Cluj Napoca.

Potrivit procurorilor, începând cu luna august 2016 Alin Chira  a pretins și a primit de o clujeancă suma de 9.860 lei, lăsând să se creadă că prin relațiile pe care le are la funcționarii din cadrul Spitalului Județean Cluj, inclusiv directoarea acestui spital, îi va rezolva angajarea în calitate de asistent farmacist.

Ancheta arată că Alin  Chira și-a agățat ”victimele” într-o farmacie.

” Inculpatul Chira Alin se deplasa frecvent în incinta respectivei farmacii pentru a-și procura medicamente ajungând astfel să fie cunoscut de către personalul medical din incinta Farmaciei Catena, sus indicată, care știau despre acesta că lucrează la Ambulanță, pe post de șofer”, arată rechizitoriul.

În luna septembrie 2016, în timp ce inculpatul Chira Alin se afla în incinta farmaciei, acesta a surprins o discuție între farmaciste, în cursul căreia una dintre ele spunea că vrea să își schimbe locul de muncă. El i-a propus femeii că ar putea să o ajute să obțină un post de asistent farmacist în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, însă trebuie să îi dea 3.000 de lei ca să îi dea șpagă „doamnei director”. ”De asemenea, inculpatul i-a spus martorei că trebuie să își dea demisia cât mai repede de la Farmacia Catena sens în care, în aceeași zi, aceasta și-a înaintat demisia conducerii farmaciei iar la un interval de timp de circa două săptămâni i-au încetat raporturile de muncă”, arată rechizitoriul.

Și concediată și cu banii luați!

Însă, timp de mai multe luni, Chira a amânat-o femeie și, în plus, i-a mai cerut bani, ajungând în final la o ”notă de plată” de 9.800 de lei.

”Inculpatul în mod repetat a cerut și obținut de la martoră diverse sume de bani, inițial pe motiv că modalitatea în care i s-a desfăcut contractul de muncă, din motive imputabile, constituie o  problemă și prin urmare suma remisă inițial trebuia suplimentată. Apoi, un alt motiv invocat de inculpat pentru a solicita bani în plus, l-a constituit împrejurarea că martora nu deține „primariatul”  aspect ce constituie o problemă; ori, faptul că postul scos la concurs a fost de farmacist șef și, întrucât martora era doar asistent farmacist, trebuia rezolvată o diplomă, etc”, mai arată procurorii.

Chira nici nu s-a mai obosit să îi răspundă femeii la telefon. Ea a verificat la spitalul dacă are depus dosarul de angajare și a descoperit că actele nu fuseseră depuse la registratură.

Pentru cealaltă femeie, care vroia o pensie mai mare pentru ea și fiul ei de la Casa Județeană de Pensii Cluj Napoca, mita a fost de 5.300 de lei, iar rezultatul a fost similar: praf în ochi.

Chira a mai avut de-a face în trecut cu acest gen de afaceri.

”În ceea ce privește persoana inculpatului, este de reținut față de cele consemnate în cazierul judiciar al acestuia, că nu este la primul contact cu legea penală fiind condamnat în trecut pentru fapte cvasisimilare, prin angajarea de false calități și promiterea de diverse servicii, în mod ilegal, prin știrbirea autorității diverselor instituții publice. În plus, din interceptările telefonice existente în cauză, discuții telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane, se poate deduce adoptarea de către inculpat drept stil de viață, a unor relații de natura celor statornicite cu martora denunțătoare din această cauză, numeroase persoane solicitându-i restituirea a diverse sume de bani pentru servicii promise și neonorate”, se mai arată în rechizitoriu.

În final, Alin Chira a fost condamnat la 2 ani și 8  luni închisoare, cu executare în regim de detenție, și la confiscarea sumei de 15.000 de lei, banii dați de cele două femei cu titlu de ”șpagă”. coral