Se știe de ceva vreme că mișună urși prin zonă. În toamna anului trecut, un exemplar a fost observat pe șosea, lângă Bunești, iar în primăvară, un urs a fost fotografiat într-o pădure de lângă Livada. De această dată, un urs și-a făcut simțită prezența în comuna Iclod, lângă Orman.

În urmă cu o săptămână, un apicultor care are o stupină aflată la vreo 2 kilometri de sat, aproape de o pădure de brazi din Ghirolt, și-a găsit lăzile cu albine răsturnate.

Omul a povestit că o ladă avea capacul luat jos, iar oaspetele a mâncat tot ce a găsit.

„Terenul e îngrădit cu plasă, e un gard înalt de 1,80 metri”, spune Dorel, apicultorul care a avut parte pentru prima dată de un astfel de musafir. „Ursul a lăsat gardul în jos și apoi a dat atacul. Am găsit peste tot urme de labe,  mai ales că înainte cu o noapte a plouat și pământul era moale”.

Acum apicultorul își teme afacerea și știe că odată ce a dat de mâncare, ursul ar putea reveni oricând. „Eu sper să nu mai vină!”, mai spune el.

Autoritățile îi îndeamnă pe cei care observă astfel de animale sălbatice să nu se apropie de ele și să sune la 112 în caz de pericol.

coral