Românii care se află la granița cu Ungaria trec prin clipe de cumpănă în aceste momente din cauza Coronaviusului. Oamenii sunt blocați la graniță și își doresc sub orice formă să ajungă acasă.

Ungaria a declarat miercuri stare de urgenţă pentru a aplica măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului şi a interzis accesul persoanelor venite din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran, cu excepţia cetăţenilor ungari, care însă vor trebui să rămână două săptămâni în izolare la domiciliu.

Ungaria își închide granițele. Guvernul ungar a declarat stare de urgență

Guvernul ungar a declarat miercuri stare de urgenţă, în încercarea de a face faţă Covid-19. Au fost închise campusurile universitare şi interzise adunările de peste 100 de persoane, potrivit Bloomberg.com.

Gergely Gulyas, reprezentantul prim-ministrului, a declarat: „Aceste măsuri sunt fără precedent în cele trei decenii de la căderea comunismului”.

Ungaria a înregistrat 13 cazuri de infectare cu Covid-19, iar mai mult de 60 de persoane de află în carantină.

Evenimentele la care participă peste 100 de persoane, în spaţii închise, şi de peste 500 de persoane, în exterior, au fost interzise.

În plus, în Ungaria nu au voie să intre persoane care vin din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran. Au fost reintroduse controale stricte la graniţele cu Austria şi Slovenia.

Toate cursele aeriene şi celelalte mijloace din transport venite din cele patru ţări menţionate vor fi suspendate începând de miercuri la miezul nopţii.

Alte măsuri luate de guvernul ungar pentru a preveni răspândirea coronavirusului includ interzicerea evenimentelor cu mai multe de 100 de persoane în spaţii închise şi cu mai mult de 500 de persoane în spaţii deschise. Şcolile rămân deocamdată deschise. coral