Posibilitatea carantinării municipiului Cluj-Napoca este pe buzele tuturor după ce numărul cazurilor a început să crească într-un ritm alert atât în județ cât și în municipiu. Primarul Clujului, Emil Boc, spune că, deşi există un număr mare de infectări cu COVID în municipiu, nu se impune totuşi carantinarea oraşului, însă ipoteza nu este exclusă.

"La această oră, la care vorbim, nu se ia în considerare intrarea în carantină. Evident, o asemenea ipoteză nu este exclusă, dacă lucrurile se înrăutăţesc. Noi avem avantajul că facem foarte multe teste, aproape 3.000 în timpul săptămânii, ne ajută şi mai mult pe noi să izolăm şi să putem menţine sub control. Apoi, capacitatea medicală este mult mai ridicată la Cluj-Napoca, datorită elitei medicale şi investiţiilor, ca să nu avem imposibilitatea tratării. La ora la care vorbim, nu se impune carantinarea municipiului", a declarat Emil Boc. 

CITEȘTE ȘI:

Intră Cluj-Napoca în carantină? Mesajul prefectului Mircea Abrudean

coral