Ieri, 23 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul posturilor de poliție Aghireșu și Gârbău, au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Aghireșu – urmărit internațional.

Cel în cauză a fost depistat în localitatea Băgara din comuna Aghireșu.

Pe numele lui erau emise, din anul 2018, două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea de 2 ani și 6 luni, respectiv 3 luni, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

De asemenea, bărbatul figura și cu un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, mandat emis de către Tribunalul Cluj în anul 2019, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la fraudă informatică în formă continuată.

Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Gherla.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

coral