Duminică, 10 ianuarie, într-un magazin alimentar de pe strada Fabricii din Cluj-Napoca a avut loc un jaf, soldat cu cu rănirea vânzătoarei şi furtul a aproximativ 4.000 de lei, însemnând încasările din ziua precedentă. Ineditul situaţiei constă în faptul că tâlharul se ascunsese, de minute, în toaleta unităţii, fiind surprins de vânzătoarea care a închis, la un moment dat, magazinul, ca să meargă la toaletă. Între ei a avut loc şi o luptă, încheiată până la urmă cu un „armistiţiu”, femeia negociindu-şi, pur şi simplu, viaţa!

Vânzătoarea, o femeie în jur de 35-40 de ani, este condusă de un poliţist la I.M.L.Cluj, în dimineaţa zilei de luni, 11 ianuarie, pentru a fi supusă unui consult medico-legal. Amabilă, pe coridoarele instituţiei medicale clujene, aceasta îmi mărturiseşte că în urmă cu o zi a avut parte de cea mai teribilă experienţă din viaţa ei, fiind cât pe ce să fie omorâtă de un tânăr care a pătruns în magazinul de pe strada Fabricii şi stătuse minute în şir ascuns în toaletă, până ce a dat de el.

Relatează femeia, încă şocată de evenimentul trăit:

„Totul s-a petrecut la o oră – pot spune – de vârf, 13.30, deoarece vedeam cum oamenii se întorceau de la biserica din vecini şi era încă forfotă pe stradă. La un moment dat, după ce şi ultimul cumpărător ieşise, am închis uşa cu cheia, ca să mă duc la toaletă. Însă, când am dat să intru în toaletă am constatat cineva, aflat acolo, ţine uşa cu străşnicie. Am dus o adevărată luptă să o deschid  – m-am ales şi cu julituri serioase la mână – şi, într-un târziu, m-am trezit faţă-n faţă cu un tânăr, care părea la fel de speriat ca şi mine… Mi-a zis, cu glas tenebros, că dacă vreau să nu păţesc nimic, să-i deschid uşa ca să plece – fiindcă nu-mi luase decât banii personali, vreo 80 de lei – şi că, în rest, nu se atinsese de încasări”.

Totuşi, înainte de a-l lăsa să plece, vânzătoarea a verificat casa şi, spre marea sa satisfacţie, a remarcat faptul că banii din ziua de duminică – aproximativ 3.000 de lei – sunt neatinşi.

Adaugă apoi femeia, cu o grimasă de supărare întipărită pe figură: „L-am condus la uşă, dându-i drumul, iar el mi-a înapoiat banii personali, dispărând rapid în pasajul de lângă podul feroviar din apropiere. Dar, din păcate, n-am ştiut un lucru: hoţul furase încasările de sâmbătă şi banii de schimb – puţin sub 4.000 de lei – aflaţi în spatele magazinului, într-un loc secret, pe care-l ştiam doar cei ai casei, semn că omul filase de ceva vreme situaţia, ori a lucrat la pont! Oricum, sper să-l descopere repede poliţia, după imaginile camerelor de supraveghere, nu de alta, dar mie vocea lui mi-a părut foarte familiară, în ciuda faptului că faţa îi era acoperită de mască până la ochi! Şi, atât vă mai pot spune: sunt încă atât de şocată de eveniment, încât cred că am nevoie de câteva zile ca să-mi revin, fiindcă, de disperare ca să se salveze cred că individul nu s-ar fi dat înapoi de la nimic”!

Până la această oră, se pare că jefuitorul nu a fost prins, însă, conform informaţiilor noastre, Poliţia clujeană face eforturi susţinute pentru a-l identifica şi aduce în faţa justiţiei.

 

coral