Viorica Dancila anunta, vineri, ca a decis sa o demita pe Ecaterina Andronescu din functia de ministru al Educatiei.

"Am decis sa o demit astazi pe doamna Ecaterina Andronescu din functia de ministru al Educatiei pentru declaratiile profund gresite facute recent in cadrul unei emisiuni televizate", scrie pe Facebook Viorica Dancila.

"Sunt afirmatii care arata lipsa de intelegere – punctual, a cazului de la Caracal si, in general, a modului in care trebuie sa ne protejam copiii de rapiri, agresiuni, abuz si trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu.

Este o atitudine lipsita de responsabilitate, care nu reflecta pozitia Guvernului si care nu imi doresc sa devina asimilata cu Executivul pe care il conduc.

Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum inainte, sanctionat in acelasi mod. La fel cum voi denunta public orice actiune sau declaratie din partea oponentilor politici, daca vor incerca sa profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a intamplat in Caracal", adauga premierul pe reteaua sociala.

Viorica Dancila il va propune pe Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii, pentru preluarea interimatului la Ministerul Educatiei.

In reactie la anuntul premierului, Ecaterina Andronescu a declarat:

"Nu avea nicio legatura cu situatia. Decat sa ii protejam in perspectiva. Nu asta era intentia mea de a o acuza cumva pe Alexandra. Niciun moment nu am gandit asa si nici nu gandesc. Nu sunt genul acesta de om".

Gafa Ecaterinei Andronescu si drama elevilor care iau "ocazia"

In contextul scandalului urias starnit de crimele din Caracal, care tine intreaga tara cu sufletul la gura de o saptamana, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a facut o afirmatie, care ar putea fi interpretata drept o acuzatie adusa victimelor si parintilor lor.

"Totusi, eu am invatat de acasa sa nu ma urc cu un strain in masina", a spus Ecaterina Andronescu, joi seara, la Antena3.

Andronescu sustine astfel ca Alexandra nu ar fi trebuit sa se urce intr-o masina de ocazie si adauga ca pe "vremea ei" fetitele erau educate de catre parinti sa nu se urce cu strainii in masina.

Ministrul a mai spus ca, atunci cand purtau cheia la gat, copiii erau invatati in familie si la scoala sa fie mult mai responsabili.

Declaratia ministrului vine in contextul in care doua fete au disparut fara urma, dupa ce au luat o masina "la ocazie".

Andronescu a spus aceste cuvinte fara sa tina cont de situatia elevilor din zona Caracal (si nu numai) care nu au alte solutii de a se duce la scoala.

Elevii merg "la ocazie", deoarece transportatorii nu practica toate traseele si nu opresc in unele localitati. Iar situatii similare se intampla in mediul rural in intreaga tara.

In aceasta dimineata, presedintele Tineretului National Liberal (TNL), Mara Mares, a solicitat demisia Ecaterinei Andronescu din functia de ministru al Educatiei, precizand ca declaratia acesteia "am invatat de acasa sa nu ma urc cu un strain in masina" este absolut revoltatoare, similara cu afirmatia "avea fusta prea scurta". coral