Meteorologii anunţă vreme mai rece în următoarele zile, în ţară şi în Capitală, cu valori normale pentru această perioadă. Lapoviţa şi ninsoarea sunt aşteptate în majoritatea ţării la finele acestei săptămâni.

În ţară, vineri, în jumătatea de nord a ţării, cerul va fi noros şi se vor semnala precipitaţii, sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în centru. În rest, vor fi mai ales ploi ziua, dar se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare spre seară şi noaptea.

În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare şi doar pe spaţii mici va ploua slab, iar spre sfârşitul intervalului trecător vor fi şi precipitaţii mixte.

„Pe suprafeţe mici, în special în Carpaţii Meridionali, cantităţile de apă pot depăşi 10…15 l/mp. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător şi la cote mai reduse şi în sud-vest, centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 2 grade”, informează ANM.

Începând de sâmbătă, vremea se va răci în toate regiunile, iar valorile termice vor fi cele normale acestei perioade.

Vor predomina ninsorile, astfel că se va depune un strat de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent în nord-est şi la munte.

„În zona joasă din Banat, Dobrogea şi Muntenia vor fi şi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar şi în restul teritoriului, cu precădere în Moldova, Banat şi vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade”, mai anunţă meteorologii.

Pentru duminică, sunt anunţate precipitaţii care, la munte şi în Moldova se transformă în ninsori. Va ninge şi în Muntenia şi Dobrogea.

„În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului în Transilvania. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări ziua la munte precum şi în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 şi -1 grad”, arată sursa citată.

Vremea in Cluj Napoca

Sambata, 28 Decembrie 2019
Predominant noros
Temperatura minima: -5° C
Temperatura maxima: 0° C
Precipitatii: 25%

Duminica, 29 Decembrie 2019
Parţial însorit
Temperatura minima: -9° C
Temperatura maxima: -1° C
Precipitatii: 25%

  coral