Un număr de 234 de dosare penale au fost deschise pentru fapte comise în noaptea de Înviere, din care trei pentru zădărnicirea combaterii bolilor, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al MAI Monica Dajbog, care a precizat şi că au fost aplicate 391 de amenzi pentru încălcarea măsurilor privind starea de urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al MAI a adresat mulţumiri românilor care au stat acasă în noaptea de Înviere şi bisericilor care au dat dovadă de responsabilitate.

”Permiteţi-mi să încep declaraţia prin a transmite mulţumiri cetăţenilor pentru că au înţeles cât de important este să respecte măsurile dispuse de autorităţi pentru reducerea numărului de îmbolnăviri şi au rămas în case în Noaptea de Înviere. Fără sprijinul tuturor, eforturile autorităţilor nu ar avea rezultatul dorit de noi toţi. Mulţumim Bisericilor indiferent de confesiune, cât şi credincioşilor pentru felul în care au sărbătorit Sfintele Paşti cu multă responsabilitate şi cu grijă faţă de cei apropiaţi. Salvarea vieţilor este o prioritate atât pentru cei din linia întâi, cum sunt şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu toate autorităţile implicate, instituţiile şi bisericile, cât şi pentru cetăţeni”, a declarat, duminică, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au desfăşurat în Noaptea de Înviere misiuni în toată ţara pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţelor militare în scopul asigurării respectării măsurilor de distanţare  socială pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Aproximativ 26.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, poliţişti locali şi efective ale Ministerului Apărării Naţionale au fost la datorie în Noaptea de Înviere pentru protejarea cetăţenilor.

Toate efectivele mobilizate au acţionat integrat potrivit planului de măsuri realizat de conducerea MAI.

”Peste 23.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră, precum şi lucrători de la alte structuri ale MAI, au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică pe întreg teritoriul României, o atenţie deosebită fiind acordată prevenirii răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. În sprijinul şi sub coordonarea MAI, au acţionat peste 1.900 de poliţişti locali şi aproximativ 700 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Pentru îndeplinirea misiunilor în ultimele 24 de ore, au fost puse la dispoziţie peste 9.300 de mijloace de mobilitate, din care aproape 8.000 aparţin structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cca 1.200 aparţin Poliţiei Locale, iar aproximativ 300 de  mijloace Ministerului Apărării Naţionale. Au fost organizate puncte fixe de verificare în toată ţara şi patrule mobile de poliţişti, precum şi jandarmi pentru evitarea oricăror incidente”, a mai declarat Dajbog.

Potrivit acesteia, în Noaptea de Înviere, echipajele de ordine publică au intervenit la 1.846 de evenimente sesizate prin 112, fiind aplicate 3.384 de amenzi contravenţionale, dintre care 391 pentru încălcarea măsurilor privind starea de urgenţă.

Totodată, au fost întocmite 234 de dosare penale, dintre care 3 pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Dajbog a făcut referire la mai multe evenimente, printre care unul, în judeţul Dâmboviţa, semnalat pe reţelele de socializare.

”Forţele de ordine au intervenit cu rapiditate şi au constatat faptul că pe raza comunei Ciocăneşti, localitatea Vizureşti, mai multe persoane consumă alcool şi ascultă muzică pe stradă. 7 persoane au fost sancţionate cu suma totală de 13.000 de lei, însemnând o amendă în valoare de 1.000 lei şi 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 lei”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al MAI.

Dajbog a anunţat şi că poliţiştii din Suceava au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor de 5 ani a plecat de la domiciliul său, aspect constatat de părinţi în cursul dimineţii.

”În urma activităţilor de căutare efectuate de efective din cadrul MAI, minorul a fost găsit în scara unui bloc de locuinţe, la aproximativ 2 kilometri de domiciliu. Minorul a fost încredinţat familiei. Pe timpul dispariţiei, acesta nu a fost victima vreunei infracţiuni”, a mai precizat reprezentantul MAI.

Efectivele MAI rămân în continuare în teren, având ca obiectiv principal prevenirea oricăror fapte antisociale sau a altor situaţii de risc care ar putea pune în pericol sănătatea şi viaţa oamenilor.

Monica Dajbog a explicat că, în ceea ce priveşte misiunile personalului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, s-a constatat o scădere cu 8% a acestora comparativ cu anul trecut.

Cele  mai multe intervenţii au vizat acordarea primului ajutor, urmate de misiunile pentru protecţia comunităţilor şi stingerea a 59 de incendii, cele mai multe fiind incendii de vegetaţie uscată.

Referitor la traficul la frontieră în ultimele 24 de ore, AI a precizat că s-a păstrat acelaşi trend descendent de tranzitare a frontierei de stat în scădere cu aproximativ 90% faţă de anul trecut.

”Efectivele Ministerului Afacerilor Interne, rămân mobilizate la nivelul întregii ţări pentru a se asigura că măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus sunt respectate astfel încât să putem revenim cât mai curând la o viaţa normală. Având în vedere că s-a constatat o creştere a numărului de ştiri false cu privire la pandemia cu noul coronavirus şi la măsurile preventive luate de autorităţi, vă recomandăm să vă informaţi doar din surse oficiale. Vă dorim tuturor Sărbători cu pace şi cu multă sănătate!”, a încheiat Monica Dajbog.

coral