Cluj Symphony Experience revine în perioada 20 – 22 septembrie 2019 în mai multe locații din oraș. 

Vineri, 20 septembrie, festivalul începe cu un proiect special marca #ClujSymphonyExperience: Interbello, o premieră în România, în care mai mulți muzicieni vor interpreta melodii celebre azi în manieră interbelică, la Charlie Pub, în Piața Muzeului, de la ora 19.00. O experiență unică, în care piese precum "Banii vorbesc" (Holograf), "La fereastra ta" (Semnal M), "Pleacă" (Vunk), "Cântec pentru prieteni" (Compact) sau "Ne vedem la Cluj" (Hara) vor călători 100 de ani înapoi în timp și ne vor face să trăim emoția unei perioade pline de șarm, pasiune și eleganță.

Toți cei 9 membri ai grupului sunt muzicieni profesioniști, absolvenți sau studenți ai Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca: Ioana Badiu Avram (voce), Bianca Gabor (voce), Liana Șuteu (voce), Camelia Crișan (voce), Paula Vitian (voce), Sara Mihali (voce), Andra Bălan (vioară), Florian Babitan (mandolină și chitară), Bogdan Cristea (lăută și chitară).

Apoi, începând cu ora 21.00, cei dornici să se afirme sunt așteptați la primul karaoke simfonic din Cluj-Napoca, în Parcul Central, în fața clădirii Casino. Karaoke Symphony este un altfel de concert, unul realizat împreună cu publicul. Peste 30 de instrumentiști, conduși de dirijorul Răzvan Metea, vor interpreta evergreen-uri ale unor artiști precum George Michael, Evanescence, Guns N’Roses, Sting, Lady Gaga, Gil Dobrică, Vița de Vie și mulți alții, iar publicul va cânta textul proiectat pe ecran. Distracția și surprizele vor fi cu siguranță ingredientele concertului, așa că seara de vineri va fi una memorabilă!

Sâmbătă, 21 septembrie, e ziua în care clujenii se pot întâlni cu muzica simfonică în locuri neconvenționale, în cadrul proiectului Symphony City. Clujul va fi împânzit cu mini-orchestre ce vor cânta live în locuri circulate din oraș, atât în centru cât și în cartiere. Astfel, la ora 12.00 caravana muzicală va porni din Piața Mărăști și va ajunge la ora 13.00 în Piața Cipariu.

De la 13.00 la 14.00 Mănășturul va fi cuprins de magia sunetelor, în  Food Court-ul VIVO și pe strada Izlazului (în zona centrului BIG), pentru ca între 14.00 – 15.00 să revină în Centrul orașului, în zona Pieței Mihai Viteazul, str. Iuliu Maniu, B-dul 21 Decembrie 1989 (zona complexului Sora) și B-dul Eroilor, cotinuând încă o oră pe B-dul Memorandumului, str. Universității și B-dul Eroilor. Ultima oră, după ce va poposi pe strada Piezișă, muzica va ajunge în Parcul Rozelor și în zona Gării. Un maraton muzical menit să aducă muzica simfonică mai aproape de public, pentru a-l încuraja în explorarea acestui gen muzical.

Reluând un proiect foarte apreciat în primele ediții, muzica îi va însoți pe călătorii care aleg transportul în comun între orele 15.00 – 17.00. Studenți și absolvenți ai Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” îi vor purta pe acordurile unor piese românești sau internaționale cunoscute, nu doar prin oraș, ci și printre emoții și vibrații, într-o călătorie interioară.

Ziua de sâmbătă, 21 septembrie, se va încheia spectaculos, cu Lake Symphony, un concert extraordinar pe care clujenii nu îl pot rata, de la ora 19.30, pe lacul Chios din Parcul Central. O orchestră de cameră va interpreta în manieră simfonică piese pop-rock celebre românești sau internaționale într-un decor de apus superb.

Ziua de duminică, 22 septembrie, îi aduce în atenție pe cei mai mici melomani, pentru că Baby Yoga Symphony – 101 bebeluși, care va avea loc în Parcul Central (spațiul verde din spatele cazinoului), începând cu ora 17.00, este un spectacol dedicat nou-născuților și tuturor bebelușilor care nu merg încă în piciorușe! Un eveniment inedit în care bebelușii și părinții lor sunt așteptați să descopere împreună beneficiile programului Baby Yoga, ce constă în postúri yoga pentru mami, postúri yoga cu bebe în marsupiu, tehnici de calmare și relaxare minte-corp pentru mami și bebe, gym pentru bebe, stretching pentru mami și dansul bebelușului!

Dansul bebelușului este un mix inovator cu tehnici și exerciții din medicina orientală și medicina modernă, cu asane, postúri corporale, respirații conștiente, stretching, mantre, toate pe muzică clasică, retro și modernă!

coral