Primarul Emil Boc e decis să-i oprească pe vitezomanii care își turează motoarele prin Cluj-Napoca și a anunțat că va monta camere video și că va scoate radarele pe unele străzi din oraș.  

Solicitat, în urmă cu aproximativ o săptămână, să ia măsuri în privința șoferilor care apasă mult prea tare pe pedala de accelerație pe o arteră din cartierul Gheorgheni, Emil Boc a spus joi, la Napoca FM, că a luat deja măsuri:

Am trimis (sesizarea la poliție, n. red.) și sper ca acolo situația să intre deja în normalitate. Vor fi controale". Mai mult, primarul a declarat că discută cu cei din Poliție pentru a găsi cadrul legal de a amplasa radare fixe în "zonele critice din oraș".

"Am discutat cu poliția și am găsit deschidere ca în cadru legal să putem amplasa radare fixe. Voi convoca foarte curând o comisie de circulație, unde toate locațiile cu accidente din oraș, toate locațiile cu probleme majore, vor fi pe agendă.

Discutăm, în ordinea numărului de accidente, să vedem unde sunt zonele critice din oraș. În această problemă, a mașinilor, a "liniuțelor", soluția e de a avea camere video sau radare fixe și poliția cu intervenție rapidă. Acest lucru se va întâmpla în această toamnă”, a declarat edilul.

Boc a dat și câteva exemple de artere pe care, din toamnă, ar putea apărea radarele fixe.

"Sper ca legea să ne permită să amplasăm radare fixe. Am spus de foarte multe ori că e o soluiție cinstită ca oamenii să știe că pe Observatorului, pe Frunzișului, pe Slănic, pe Dorobanților sunt radare fixe", preciza primarul, săptămâna trecută, la Napoca FM.

coral