Connect-R și Alex Velea nu își mai vorbesc, deși în urmă cu mai mulți ani au fost foarte buni prieteni. Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, artistul a vorbit despre conflictul pe care l-au avut, dar și de ce nu mai există nicio cale de împăcare.

În 2008, Connect-R a colaborat cu Alex Velea și au lansat melodia „Dacă dragostea dispare”, care a avut un succes colosal. A fost prima piesă românească de pe YouTube care a adunat peste un milion de vizualizări. Odată cu succesul piesei au apărut și primele neînțelegeri între cei doi artiști. Connect-R a fost deranjat de faptul că publicul credea că piesa îi aparține doar lui Alex Velea, iar un cunoscut impresar îl ofertase doar pe acesta. La momentul respectiv, artistul a declarat că ar fi cântat alături de colegul său chiar și pe bani puțini, pentru că îi era drag Velea. Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Connect-R a fost întrebat și despre acest conflict pe care l-a avut cu Alex Velea.

Întrebarea a fost: „V-a furat Alex Velea?”. De asemenea, cântărețul a precizat și motivul pentru care nu mai pot avea acum o relație de prietenie. „Nu, nu avea cu ce să mă fure Velea. Nu are nici cea mai mică legătură. Că eu am avut o frustrare pentru faptul că lumea asocia piesa numai cu Alex Velea atunci, piesa «Dacă dragostea dispare», da, asta este super real. Așa e, eram frustrat pe treaba asta.

Chiar îmi spunea un prieten: «Băi, eu nu știu dacă mai putea să cânte cineva după voi». Apăream noi doi pe scenă…se cam închidea la pâine, așa era atunci. E un monstru de talent Velea și cred că știți și voi asta, știe toată lumea.

Faptul că ne-am separat e pentru că, la momentul ăla, viziunile noastre asupra carierelor noastre erau ușor diferite. Cert e că, în momentul ăsta, ne despart atât de multe lucruri, încât nu cred că mai putem avea o relație de prietenie, viziuni atât asupra meseriei pe care o avem, cât și asupra vieții în general, principiilor. Cred că suntem total diferiți”, a spus Connect-R la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, relatează kanald.ro.

Connect-R, despre momentul în care Cheloo i-a scris numele pe o cruce În 2013, Cheloo lansa un clip scandalos în care scrisese numele lui Connect-R pe o cruce alături de un mesaj rasist: „Mort fără pene”. Artistul nu a înțeles niciodată gestul făcut de colegul său de breaslă la momentul respectiv. Connect-R a fost întrebat de către Denise Rifai care a fost cea mai mare umilință la care l-au supus colegii. ADVERTISING „Acum, gândind la rece, nu cred că m-a umilit cineva vreodată.

Am mai spus-o: toți care ți-au greșit, în general, nu doar mie, noua tuturor. Unul dintre ele a fost momentul când am văzut clipul asta și n-am înțeles de ce. Nu te cunosc că nu îl cunoscusem pe Cheloo personal, nu am stat la o bere niciodată. Daca nu te cunosc, nu am avut de-a face, ce ai tu cu mine? Sunt un biet rapper. Nu am nici măcar numele tău. Răspunsul lui a venit într-un moment când a fost o situație nasoala pentru că patronul clubului în care cântam și noi și ei a ales în felul următor. Daca nu mai termina cu jignirile, canti tu și nu mai canta el.

El m-a sunat în momentul respectiv și a mărturisit cumva că la nivel de interior mă aprecia pe mine, dar pentru că are boala mare pe țigani, nu poate să nu mă puna în aceeași oala. Ceva de genul asta. Înseamnă că dragul de el e într-un personaj, nu se cunoaște foarte bine pe sine, cel puțin atunci, acum nu stiu. Poate s-a mai schimbat, l-am mai văzut în show-ul lui de televiziune mai umanizat un pic, mai întors la sinele lui. Deci, e ok, eu îl iubesc oricum”, a declarat Connect-R.
 

coral