În primăvara acestui an, Școala Profesională Specială „Samus” din Cluj-Napoca a fost vizată de o inspecție a Corpului de Control din cadrul Ministerului Educației, care a constatat că la nivelul instituției există nenumărate nereguli. Ambrozie Chiș era directorul școlii la momentul controlului, însă s-a speriat atât de tare că s-ar putea trezi și cu alte belele pe cap încât și-a scris rapid demisia, și-a luat bocceluța în spinare și a plecat în grabă. 

Una dintre cele mai apăsătoare probleme sesizate de Corpul de Control al Ministerului Educației, face referire la faptul că un elev ar fi fost bătut de către un pedagog școlar. Un profesor din cadrul instituției a semnalat în scris că  „în data de 12.12.2021 sau 13.12.2021, la ora 22,00 elevul (…) din şcoala Profesională Specială ,,Samus” Cluj Napoca a fost bătut de către un pedagog de serviciu”. Cu toate acestea, nimeni nu s-a interesat de starea elevului și nu a luat măsuri împotriva pedagogului școlar.

Pentru a înțelege mai bine contextul, facem precizarea că Școala Profesională Specială „Samus” școlarizează anual un număr de aproximativ 350 de elevi cu deficiență mintală ușoară și moderată, respectiv cu deficiență de auz. Prin urmare, vorbim despre o școală în care învață copii speciali, iar  cadrele didactice trebuie să aibă capacitatea să le înțeleagă nevoile, nicidecum să îi agreseze fizic sau în orice altă formă sau să nu le acorde suportul necesar, arată Gazeta de Cluj.

Corpul de Control a sesizat, printre altele, că nu au fost respectate prevederile legale potrivit cărora „în cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecția, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligația să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflați în grija sa. (…) Personalul din învățământul preuniversitar are obligația să sesizeze, după caz, instituţiile publice de asistenţă socială/educațională specializată, direcția generală de asistenţă socială și protectia copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copiilor/elevilor, inclusiv în legătură cu aspecte care le afectează demnitatea, integritatea fizică şi psihică”.

Șefa biroului de Resurse Umane s-a angajat în regim de plata cu ora la școala 

Nereguli s-au găsit și în modul de aprobare și încadrare în regim de plata cu ora a personalului didactic auxiliar din Școala Profesională Specială „Samus”. Membrii echipei de control din cadrul Ministerului Educației au constatat faptul că nu a fost respectată Metodologia – Cadru privind Mobilitatea Personalului Didactic de Predare din Învățământul Preuniversitar în anul școlar 2021-2022. Mai exact, Ambrozie Chiș, directorul unităţii de învățământ de la acea vreme,  nu s-a sinchisit să atribuie, prin decizie, posturile didactice/catedrele/orele rămase neocupate în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular în unitatea de învățământ.

Acesta avea obligația să facă o solicitare scrisă în acest sens și să comunice situația la inspectoratul şcolar. Potrivit surselor Gazeta de Cluj, neregulile o au în centru tocmai pe șefa biroului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, care ar fi încheiat un contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învățământ. Principala problemă ar fi fost că  orele se suprapuneau cu cele pe care le petrecea la biroul de Resurse Umane.

Consiliul de Administrație întocmea și modifica documente după bunul plac

Ca și cum nu ar fi fost suficiente nereguli găsite, membrii echipei de control au sesizat că directorul unităţii de învăţământ nu a respectat în totalitate procedura operațională privind naveta personalului didactic şi didactic auxiliar. Mai mult, în urma discuțiilor purtate cu conducerea Şcolii Profesionale Speciale ,,Samus” Cluj-Napoca, şi din documente verificate, Corpul de Control din cadrul Ministerului Educației a constatat că procesele-verbale ale Consiliului de Administraţie al școlii nu sunt semnate de toţii membrii, nu sunt întocmite regulamentar, nu sunt scrise lizibil şi inteligibil, „constatându-se intervenţii şi adăugiri în conținutul acestora, efectuate cu instrumente de scris de altă culoare decât restul corpului redactat.

Sunt numeroase adăugiri şi chiar inserarea unor cuvinte, propoziţii şi chiar redactarea unui întreg proces verbal între alte două procese-verbale consemnate, acest lucru fiind posibil din cauza faptului că în procesul de redactare a acestora fiecare nou proces-verbal începe pe o pagină nouă, ceea ce este ilegal. (…) Registrul de intrări-ieşiri al Şcolii Profesionale Speciale .,,Samus” Cluj Napoca, este incomplet, cu numeroase spații necompletate, iar spațiile goale nu sunt anulate sau barate; paginile nu sunt numerotate și nu se regăseşte procesul-verbal la ultima filă a registrului”.

Directorul școlii și-a dat demisia în grabă

Corpul de Control din cadrul Ministerului Educației a propus o serie de măsuri pentru a remedia neregulile sesizate atât pentru directorul unității de învățământ, cât și pentru Inspectoratul Școlar județean Cluj. 

Văzându-se cu musca pe căciulă, directorul unității de învățământ de la acea vreme a demisionat, sperând că fantomele trecutului nu-l vor bântui și după ce a renunțat la funcție. Potrivit surselor noastre, șefa Inspectoratului Județean Cluj, Marinela Marc, l-ar fi sfătuit Ambrozie Chiș să-și dea demisia cât mai repede, ca nu cumva să se trezească și cu alte belele pe cap. Prin urmare la conducerea Școlii Profesionale Speciale ,,Samus” Cluj-Napoca a fost numit Iosif Gabriel Vâtcă, pe umerii căruia a rămas și responsabilitatea de a remedia problemele semnalate de echipa de control. Nu știm în ce măsură au fost aplicate măsurile propuse de Corpul de Control pentru că nimeni nu s-a obosit să ne ofere vreo informație în acest sens. 

Sursa citată a încercat să o contacteze telefonic pe Marinela Marc, însă aceasta nu a răspuns. Tragem concluzia că Inspectoratul Școlar Județean Cluj a intrat în vacanță, deoarece nici purtătorul de cuvânt și nici secretarul instituției nu au răspuns la telefon. 

Este de necrezut cum o școală care își propune să le ofere elevilor cu dizabilități posibilitatea de a-și optimiza potențialul și de a se integra cu succes în mediul social și profesional să încalce prevederile legale în mod repetat, fără ca nimeni să fie tras la răspundere. Cel mai probabil, dacă echipa de control din cadrul Ministerului Educației nu ar fi poposit în ograda Școlii Profesionale Speciale ,,Samus”, conducerea unității de învățământ și, implicit, Inspectoratul Școlar Județean Cluj nu ar fi ridicat un deget pentru a remedia problemele care îi afectează în mod direct pe elevi.  coral