Un copil de patru ani a fost mușcat de un câine în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca. Incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că, în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca, un minor a fost mușcat de un câine.

La fața locului, s-a stabilit că un minor în vârstă de 4 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se afla în parc împreună cu mama sa, a fost mușcat de un câine care nu ar fi fost asigurat cu lesă și botniță, conform prevederilor legale pentru acea categorie de patruped”, anunță IPJ Cluj.

Copilul a fost transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale, acesta neavând nevoie de internare.

Polițiștii chemați la fața locului l-au identificat pe proprietarul câinelui, un tânăr de 25 de ani, din Deva.

De asemenea, ei s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, faptă prevăzută și pedepsită de OUG 55/2002

coral