Ministerul Muncii a publicat un ghid pentru angajatori și salariați pentru revenirea la serviciu, între măsurile necesare fiind verificarea temperaturii angajaților, program de lucru decalat, culoare speciale de circulație în interiorul firmelor, dezinfecția suprafețelor de lucru, munca la distanță acolo unde este posibil.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a publicat Ordinul privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă. Ordinul comun este semnat de ministrul Muncii, Violeta Alexandru și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Documentul stabilește măsurile pe care toți angajatorii din sectorul public și din privat trebuie să le implementeze pe durata stării de alertă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS Cov-2. În completarea ordinului comun care a fost publicat în Monitorul Oficial, a fost elaborat și un Ghid pentru revenirea la muncă în condiții de siguranță pentru angajați și angajatori.

Obligațiile angajatorilor:

  • afișează, la intrare și în cele mai vizibile locuri din unitate, regulile de conduită obligatorie pentru angajați și pentru toate persoanele care intră în spațiul organizat de angajator, cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirusul SARS CoV – 2;
  • informează angajații, prioritar prin mijloace electronice, cu privire la riscurile de infectare și de răspândire a virusului, la măsurile de protecție și la regulile de distanțare socială care se aplică în cadrul unității, precum și cu privire la regulile pentru gestionarea situațiilor în care angajații sau alte persoane care au acces la locul de muncă prezintă simptome ale infectării cu coronaviru sul SARS CoV – 2;
  • poate asigura echipamente individuale specifice de protecție împotriva răspândirii coronavirusului SARS CoV – 2 (mască de protecție, mănuși) prin consultare cu responsabilul cu SSM, în funcție de specificul activității;
  • în cazul angajatorilor cu un număr mai mare de 50 de angajați care desfășoară activitatea în același spațiu de lucru, angajatorul poate individualiza programul de lucru al angajaților, astfel încât între aceștia să se asigure existența unui interval de minimum o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, pe parcursul a minimum trei ore, în tranșe de cel puţin 20% din personal, fără a afecta durata programului normal de lucru (măsura are în vedere inclusiv spațiile de lucru cu mai mult de 50 de angajați, indiferent dacă salariații aparțin unor angajatori diferiți, fără a afecta durata programului normal de lucru);
  • dezinfectează, utilizând substanțe aprobate pentru combaterea coronavirusul SARS Cov – 2, în mod regulat, spațiile comune și spațiile de lucru din instituție (minimum o dată pe săptămână și de câte ori este necesar);
  • achiziționează instrumente de verificare a temperaturii pentru triajul angajaților la începerea programului de lucru și de câte ori este necesar pe parcursul programului;
  • desemnează un responsabil pentru triajul observațional și verificarea temperaturii la intrarea în incintă;
  • asigură culoare speciale de circulație pentru angajați, în vederea evitării aglomerației în interiorul clădirii;
  • stabilește consultări cu reprezentanții angajaților cu responsabilități specifice în domeniul securității și sănătății în muncă și, după caz, cu membrii Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă;
  • asigură comunicarea permanentă cu medicul/serviciul de medicina muncii pentru a monitoriza starea de sănătate a angajaților, astfel încât aceștia să poată beneficia de măsuri preventive prevăzute la nivel național pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS CoV – 2;
  • dezinfectează, regulat, balustradele, mânerele ușilor și ferestrelor din unitate;
  • separă circuitele de intrare de cele de ieșire de la sediul companiei/instituției, acolo unde este posibil;
  • se asigură că, în sediul unității, furnizorii externi, companiile externe, subcontractanții, persoanele care intră în sediu/publicul/beneficiarii serviciilor prestate/clienții respectă măsurile de protecție stabilite de acesta;
  • asigură acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței de minimum 1,5 metri între angajați;
  • asigură continuarea activității profesionale la distanță, de câte ori este posibil;
  • asigură organizarea reîntoarcerii la locul de muncă etapizat, în funcție de caracteristicile epidemiologice locale;
  • poate crea spații special amenajate pentru angajații care aparțin grupurilor vulnerabile (persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 ani);
  • amenajează spațiul de lucru (birouri), astfel încât să se poată păstra distanța fizică între angajați, prin stabilirea unui număr fix de persoane care pot lucra în aceeași încăpere și montarea, acolo unde este posibil, a unor separatoare de plastic între birouri;
  • amplasează dozatoare cu soluții dezinfectante la intrarea în unitate, precum și în fiecare sector al locului de muncă;
  • limitează deplasările în afara companiei/instituției, atunci când acestea nu sunt esențiale;
  • pune la dispoziția angajaților produse de igienă personală (săpun, dezinfectant pentru mâini, etc.) și produse pentru dezinfectarea suprafețelor.

Obligațiile angajaților:

  • respectă toate instrucțiunile prevăzute în planul de prevenire și protecție și instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă întocmite de către angajator pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV – 2;
  • poartă echipament de protecție la locul de muncă;
  • respectă regulile de igienă;
  • evită spațiile comune;
  • dezinfectează, periodic, suprafețele și obiectele pe care le atinge (birou, tastatură, telefon fix, imprimantă);
  • în cazul muncii la domiciliu sau a telemuncii, angajații își desfășoară activitatea sub coordonarea angajatorului și în conformitate cu pregătirea și instruirea lor, precum şi cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, în condiții de siguranță;
  • anunță imediat angajatorul dacă prezintă, la începutul sau în timpul programului de lucru, simptome ale infectării cu coronavirusul SARS CoV- 2 (tuse, strănut, rinoree, dificultăți respiratorii, febră, stare generală alterată);
  • RĂMÂNE ACASĂ dacă, înaintea începerii programului de lucru, prezintă simptome ale infectării cu coronavirusul SARS CoV- 2 !
coral