Sunt cozi interminabile pentru ridicarea tichetelor de 100 de lei, oferite pentru vaccinarea Covid, începând cu 3 septembrie.

La Brăila, de exemplu, sute de oameni, majoritatea pensionari, au așteptat și câte cinci ore în frig, încă de dimineață, ca să primească voucherele. Cei mai mulți spun că vor folosi banii pentru masa de Revelion, arată Știrile Pro Tv.

Încă de la primele ore ale dimineții, când afară nu erau mai mult de minus patru grade Celsius, oamenii s-au așezat la cozi, în fața centrelor unde au fost vaccinați.

Reporter: ”Ați înghețat?”

Persoană vaccinată: ”Da, bineînțeles, da!”

Reporter: ”De cât timp așteptați?”

Persoană vaccinată: ”O oră. Ce să facem? E iarnă, încă, nu e vară.”

Reporter: ”Ce faceți cu banii pe care îi luați?”

Persoană vaccinată: ”Să vedem ce-o face familia cu ei, că eu îi duc acasă și atâta tot.”

Ceva mai bine le-a fost celor care s-au vaccinat la centrul dintr-un mall de lângă Brăila. Chiar dacă au avut mult de așteptat, măcar nu au mai stat în frig.

Persoană vaccinată: ”Cheltui de sărbători, acum. Oricum nu stau în grija lor. Măcar să fie!”

Persoană vaccinată: ”Am stat ceva. O oră jumate, cam așa. Cumpărăm de mâncare, alimente pentru masa de Revelion.”

La Brăila au ajuns, până acum, peste 30.000 de tichete, dar necesarul, conform datelor centralizate de prefectură, este de peste 40.000.

Pentru a evita incidentele ce se pot ivi în aglomerație, jandarmii au fost trimiși în număr mare să mențină ordinea în centrele de vaccinare.

Andreea Abăseacă, IJJ Brăila: “Până acum aș putea să vă spun că, în mod constant, au fost o sută de persoane, în permanență, la coadă.”

Din păcate, sunt și numeroase persoane care nu îndeplinesc condițiile pentru a primi aceste tichete și, totuși, așteaptă la cozi cu orele, cu speranța că le vor fi acceptate cererile.

Lorena Berea, medic rezident epidemiolog: “Eligibile sunt cele vaccinate cu Pfizer doza doi sau Johnsson, începând cu 3 septembrie 2021. Sunt persoane care au facut și doza trei și au stat la coadă inutil, persoane în vârstă. Au stat și cinci, șase ore.”

În același timp, numărul celor care vin să se vaccineze este tot mai mic de la o zi la alta. Într-un centru, de exemplu, miercuri, s-au prezentat doar 10 persoane pentru Johnson și 43 pentru Pfizer. coral