Un italian de 41 de ani și-a ucis soția româncă, în vârstă de 39 de ani, înjunghiind-o cu un cuțit în zona gâtului, în fața celor trei copii ai lor. Primarul orașului în care s-a petrecut crima a auzit urletele și a dat dat alarma.

Crima s-a petrecut în orașul italian Milzano, din provincia Brescia (regiunea Lombardia), după o ceartă între cei doi soți. Conform Bresciatodey.it,  Luca Lupi (41 de ani) și-a înjunghiat soția româncă, Suzana (39 de ani), apoi a chemat carabinierii pentru a se preda.

În timp ce criminalul făcea oribilul gest – seara, în jurul orei 21.20 -, primarul localității, care este vecin cu ei și trecea cu bicicleta pe lângă casa lor, a auzit un urlet agonizant și a intrat în curte, unde l-a întâlnit pe Lupi. Acesta i-a mărturisit imediat că și-a ucis soția.

Apoi a ieșit din casă fiica lui cea mai mare, în vârsta de 15 ani: avea hainele pline de sânge, era șocată și cerea ajutor.

Luca Lupi a așteptat liniștit până la sosirea carabinierilor din Verolanuova și li s-a predat imediat.

Massimo Giustiziero, primarul orașului Milzano, a declarat: „De mai multe zile se auzeau urlete în casa familiei Lupi, devenise o obișnuință, de aceea nu am băgat în seamă când am auzit primele strigăte. Dar apoi am auzit un urlet sfâșietor: am lăsat bicicleta și m-am întors în fugă înapoi. Apoi am sunat la sunerie”.

Lupi i-a răspuns: „Am ucis-o pe Suzi”.

„M-a uimit calmul cu care mi-a spus-o. Am încercat să aflu care-i situația celor trei copii ai lor și dacă au fost chemat forțele de ordine. Lupi m-a asigurat că a chemat 112 și că copiii nu au fost agresați. Am sunat și eu la poliție, să fiu sigur”.

Într-adevăr, la secția de carabinieri din Veralonuova au sosit două apeluri, în jurul orei 21.30. Unul era de la Giustiziero, celălalt de la fiica cea mai mare a ucigașului. La doar 15 ani, aceasta și-a găsit mama întinsă pe jos, cu gâtul tăiat de tatăl criminal.

„A ieșit la puțin timp după tatăl său: avea sânge pe haine și mi-a fost teamă că era rănită. Era în stare de șoc, dar m-a asigurat ca e bine. A încercat să-și ajute mama, de aceea era murdară de sânge. N-a mai putut face nimic, deoarece mama ei avea gâtul tăiat. Am întrebat unde îi sunt surioara de 8 ani și frățiorul de 3 ani și mi-a spus ca sunt la etajul superior, făceau baie. I-am spus să-i îmbrace și să-i aducă imediat afară”.

Vecinii spun că era o familie normală, fără probleme financiare. Certurile au început cu câteva luni în urmă, când soția lui Lupi a decis să se separe de acesta.

Interogat de carabinieri, italianul a recunoscut crima, apoi s-a cufundat în liniște totală. Cei trei copii sunt în siguranță, acasă la niște apropiați ai familiei, arată ziariștii.com coral