Aproximativ 150.000 de copii fac naveta zilnic spre scoala in 2019, estimeaza Ministerul Educatiei. Pe langa acestia se adauga profesorii si invatatorii.

“Sunt navetista din ’95”, isi incepe povestea Lavinia Visan, o profesoara de 43 de ani, din orasul Moreni, judetul Dambovita. Visan preda Logica, Sociologie si Filosofie la Liceul Petru Cercel din Targoviste, aflat la 22 de kilometri distanta. De doua decenii, de cand depinde de microbuze, autobuze si masinile personale ale unor soferi necunoscuti, profesoara spera in fiecare zi ca o sa ajunga teafara la scoala sau acasa.

“Multumesc lui Dumnezeu ca n-am avut si alte incidente”, spune ea. Spune“si alte” pentru ca intr-o zi, cand s-a urcat singura in masina unui “taximetrist pirat”, asa cum ii numesc localnicii pe soferii neautorizati care fac curse in mediul rural, “un sofer a incercat sa ma pipaie”.

Speriata, profesoara a vrut sa coboare imediat, dar depindea de barbat sa ajunga la ore. In cele din urma, acesta “si-a cerut scuze si s-a purtat frumos, ca sa nu ii fac reclamatie”, isi aminteste aceasta. Incidentul se intampla in 2005, iar profesoara care atunci avea 29 de ani nu a mers la politie. Crede ca educatia de acasa a impiedicat-o sa realizeze in acel moment importanta depunerii unei plangeri la politie. “Bunica imi zicea: La o fata mare si un magar rage, mi se spunea sa nu dau atentie”, povesteste. Dupa ce a vorbit despre incident, a realizat ca nu era singura.

“O colega a mea care facea naveta pe ruta Darmanesti – Targoviste a mers cu un sofer care a luat-o la un moment dat pe camp. Ea a sarit din mers din masina, iar soferul si-a continuat drumul. Nici ea n-a depus plangere”, adauga Visan.

Dupa toate aceste intamplari, profesoara de liceu isi invata elevii sa lupte pentru drepturile lor si sa le trimita autoritatilor cereri in baza Legii 544/2001, in care sa le ceara socoteala in privinta transportului spre scoala.

Mai ales dupa ce, anul trecut, spune ea, unii dintre ei nu au putut sa vina la activitatile din weekend ale proiectului “Legacy si Advocacy in Cetatea Targoviste”, din cauza ca microbuzele care faceau legatura intre satele lor si Targoviste nu circulau in weekend.

“Sambata si duminica esti legat de maini si de picioare. Mi-e putin frica, dupa ce am vazut la TV, sa merg cu straini”  a spus Victor Catalan, elev in clasa a XI-a la Liceul Petru Cercel din Targoviste, este unul dintre elevii care au lipsit de cateva ori de la acest proiect, din cauza ca n-a avut microbuz.

Florina Miculescu, secretar al Inspectoratului Scolar Dambovita, declara ca nu s-au inregistrat plangeri la Inspectorat in privinta transportului elevilor, potrivit libertatea.ro

coral