Criminalul asistentei din Gheorgheni a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea ei, dar instanța consideră că pedeapsa este „insuficientă”, scrie clujust.ro. El era la un pas să își omoare o altă iubită în trecut.

Mohamed Iman Mustafa, cel care și-a omorât fosta iubită, o asistentă medicală, în fața unui bloc în Gheorgheni, în luna august 2020, a fost condamnat la închisoare pe viață. Totuși, judecătoarea Cristina Badea consideră că „o pedeapsă cu închisoarea în cazul infracțiunii de omor calificat este insuficientă pentru atingerea scopurilor legii penale”, relatează clujust.ro. 

Tânărul era la un pas să își omoare și o altă fostă iubită în trecut, din gelozie. El a intrat în casa tinerei și a început să arunce cu amenințări de felul următor: „jur că te omor” și „dacă nu îți dau foc să arzi de vie ascultă bine la mine”, potrivit clujust.ro.

După ce s-a efectuat expertiza psihiatrică s-a stabilit că inculpatul suferă de tulburare de personalitate disociativă, care se manifestă și prin lipsa empatiei și preocupare doar pentru el însuși. 

coral