News Flash:

Cristi Danileț, cercetat din nou disciplinar de CSM

21 Iunie 2022
415 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristi Danilet

Cu toate că este exclus din magistratură, judecătorul clujean Cristi Danileț este verificat din nou de CSM. Potrivit listei de ședințe a secției pentru judecători în materie disciplinară, Danileț este verificat de comisia CSM pentru ”exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală”.

În această primăvară, CSM l-a exclus pe Danileț din magistratură, a doua oară, pentru că s-ar fi implicat politic în activitatea unui ONG.

„Cu majoritate, Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată constând în încălcarea interdicției de a face parte din formațiuni politice și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată. În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. b) și d) din acelaşi act normativ.

În decembrie anul trecut, judecătorul a mai fusese exclus din magistratură pentru publicarea pe o platformă socială a unor imagini video.

Danileţ susţinea că excluderea sa din magistratură a fost decisă de CSM pentru două filmuleţe publicate pe Tik Tok, care nu au legătură cu justiţia şi profesia de magistrat, ci se referă la viaţa privată.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1292 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036514 (s)