Cristian Tudor Popescu o considera pe Viorica Dancila castigatoarea primului tur al alegerilor prezidentiale, din prisma faptului ca – potrivit exit-poll-urilor de duminica seara – a reusit sa intre in turul al doilea. Gazetarul spune ca voturile primite sunt de fapt ale PSD: „Ea nu are aici nicio contributie”.

Cristian Tudor Popescu a spus la Digi24 ca Viorica Dancila este candidatul castigator al primului tur al alegerilor prezidentiale „pentru ca nu a avut alt obiectiv decat sa intre in turul 2”.

„In turul 2, in mod evident diferenta dintre Klaus Iohannis si Viorica Dancila nu poate decat sa creasca. Nu mai are de unde sa ia voturi. Klaus Iohannis o sa ia destule voturi de la USR, o sa ia probabil multe dintre voturile de la PMP, ale UDMR. Viorica Dancila poate lua doar o parte dintre voturile lui Mircea Diaconu. Sunt destui care l-au votat pentru apolitismul pe care l-a afisat. Socoteala e simpla”, a subliniat gazetarul.

„E o gura de oxigen pentru PSD, va ramane in aceeasi formula, nu se vor produce schimbari semnificative, prin acest tur doi PSD ramane in imaginea de partid in sfera de sus a puterii, care se bate cu Iohannis, cu PNL. Daca nu intra in turul doi, asta ar fi insemnat a cincea infrangere consecutiva. Deci PSD a fost infrant de democratie de patru ori – la alegerile europarlamentare, prin alegerea doamnei Kovesi procuror sef european, la motiunea de cenzura si la investirea guvernului Orban. Asta ar fi fost a cincea infrangere. Pastreaza totusi aceasta imagine de jucator in liga mare”, a completat Cristian Tudor Popescu.

„Rezultatul Vioricai Dancila pentru partid nu este extraordinar, este aproximativ cel de la europarlamentare, chiar sub, dupa cum arata exit-poll-urile, la 22:00 este sub. Nu reprezinta pentru PSD niciun progres fata de europarlamentare si astea sunt voturile partidului, nu ale Vioricai Dancila. Sunt voturi ale aparatului de partid, cat a functionat din el, nu integral, ca nu toti au pus osul pentru Dancila. Ea nu are aici aproape nicio contributie”, a mai spus gazetarul.

coral