News Flash:

Cu ce se ocupă fiicele lui Vladimir Putin. Ce relație au cele două cu tatăl lor

25 Februarie 2022
570 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu ce se ocupa fiicele lui Vladimir Putin

Vladimir Putin este acum în centrul atenției, după ordinul pe care l-a dat pentru invadarea Ucrainei. Deși de-a lungul timpului președintele Rusiei a

Vladimir Putin a fost căsătorit cu Lyudmila Shkrebneva, alături de care are două fiice, Maria și Katerina. Președintele rus a încercat să își protejeze familia de-a lungul anilor, fiind foarte discret și a și reușit acest lucru.

În 1983, președintele Rusiei s-a căsătorit cu Lyudmila Shkrebneva, care era atunci însoțitoare de zbor. Au fost căsătoriți timp de 30 de ani și au divorțat în 2013.

În ceea ce privește relația lui Vladimir Putin cu fiicele sale, site-ul guvernului de la Moscova arată că fosta soție a acestuia, Lyudmila Shkrebneva, a susținut că președintele Rusiei își „răsfăța” copiii, în timp ce ea își asuma rolul de părinte autoritar.

”Nu toți tații sunt la fel de iubitori cu copiii lor ca el. El le-a răsfățat mereu, în timp ce eu eram cea care trebuia să le disciplineze.”, a spus femeia care i-a stat alături 30 de ani.

Fiica cea mare a lui Vladimir Putin este Maria Vorontsova. Aceasta s-a născut în Leningrad, actualul Sankt Petersburg, în 1985, iar câțiva ani mai târziu, a venit pe lume și Katia Tikhonova, care s-a născut în Germania, unde familia s-a mutat pentru slujba lui Putin în KGB.

În anul 1996 însă, familia lui Putin a revenit la Moscova, unde cele două fiice ale lui Vladimir Putin au urmat cursurile unei școli în limba germană. Începând cu 1999, când Putin a ajuns președinte interimar, cele două au avut profesori privați și au fost educate exclusiv acasă.

Odată ce președintele rus a crescut în funcție, ambele fiice ale sale au mers la studii sub identități false. Fiecare dintre ele a ales un domeniu diferit. Astfel, Maria Vorontsova a studiat Biologie și apoi Medicină la Moscova, iar Katerin Tikhonova a aprofundat studiile orientale.

Vladimir Putin are și un nepot

În momentul de față, fiica cea mare a lui Vladimir Putin este cercetător și locuiește la Moscova. Totodată, ea este căsătorită cu olandezul Jorrit Faassen, iar conform sursei citate, cei doi ar avea și un copil. De menționat este fatpul că într-un interviu acordat în 2017, președintele Rusiei recunoștea că este bunic.

Pe de altă parte, întrebat atunci dacă se joacă cu nepotul său, președintele a spus: „Foarte rar, din păcate”.

Fiica cea mică a lui Vladimir Putin, Katerina Tikhonova în schimb a fost dansatoare acrobatică, iar în prezent conduce compania Innopraktika la Universitatea de Stat din Moscova.

În 2013, aceasta s-a căsătorit cu miliardarul rus Kirill Shamalov, însă după cinci ani cei doi au divorțat. Deși fiicele lui Vladimir Putin au apărut public, ele nu au recunoscut niciodată că președintele rus este tatăl lor.

Mai exact, fiica cea mare a acestuia a avut o intervenție la televiziunea de stat rusă ca expert în biotehnică, în decembrie 2018, iar apariția ei nu includea nicio referire la faptul că ea ar fi rudă cu Putin.

Totodată, în vara anului trecut, Katerina Tikhonova s-a adresat, de asemenea, la Forumul Internațional de la Sankt Petersburg, însă nici aceasta nu a menționat că ar avea o relație de rudenie cu liderul rus, conform Express UK.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_02_25_at_10.05_.45_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1514 (s) | 33 queries | Mysql time :0.063125 (s)