Dincolo de cariera politică, dincolo de mandatele sale de primar, Emil Boc este soţ şi tată. Au trecut aproximativ 26 de ani din momentul în care Oana şi Emil Boc au spus DA şi au hotărât să-şi petreacă viaţa împreună. Actualul primar al Clujului, fostul premier al României în perioada 22 decembrie 2008- 6 februarie 2012, are şi două fete superbe, pe Cezara şi pe Particia. Politicianul este destul de discret când vine vorba despre viaţa personală, dar soţia sa s-a remarcat întotdeauna. 

Oana Boc este lector univ. dr. la departamentul de Limba română şi lingvistică generală din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, loc unde a continuat după ce şi-a terminat studiile în 1993. În cadrul unui interviu acordat campuscluj.ro, aceasta mărturisea motivele pentru care a ales cariera de profesor. "În fiecare zi mă întâlnesc cu tineri plini de entuziasm, îndrăgostiţi, pentru care viaţa nu este o rutină, ci o permanentă descoperire a unor întrebări esenţiale, în fiecare zi mă întâlnesc cu căutători de sens, cu exploratori ai unor spaţii ştiinţifice sau ai unor lumi imaginare, astfel încât fiecare zi este o amintire care îmi rămâne întipărită în minte", spunea Oana Boc.

Despre veniturile acesteia se cunosc câteva detalii încă de acum câţiva ani. În 2016, Oana Boc avea un salariu de circa 3.200 de lei pe luna de la Universitatea Babes Bolyai. Astfel, într-o declaraţie de avere, Emil Boc a trecut că soţia sa a obţinut în periaoda ianuarie-mai 2016 un venit de 16.394 de lei. În 2015, Oana Boc a primit pentru tot anul 37.958 de lei. În ultimii ani au avut loc creşteri bugetare pentru profesori, este posibil ca salariul lunar al acesteia să fie crescut, la fel ca salariul tuturor profesorilor români. 

Pe lângă meseria de profesor, Oana Boc este şi scriitoare, ea având cateva volume de poezii deja publicate.

coral