Joan Bartra, în vârstă de 45 de ani, și Joel Cusco, în vârstă de 42 de ani, sunt doi șoferi de taxi din Terrassa, nord-estul Cataloniei, care au reușit să-i uimească pe spanioli.

Cei doi taximetriști au decis în 2018 să renunțe la jobul loc și să pună bazele unei noi afaceri. „Nu vrei să conduci taxiuri până la 65 de ani”, au spu Joan și Joel.

Potrivit jurnaliștilor de la Digi 24, care citează El Pais, cei doi șoferi de taxi au cercetat luni de zile ce produse se vând cel mai bine pe Amazon în SUA și nu au ajuns încă pe piața din Europa. Așa s-a făcut că Joan Barta și Joel Cusco au început să producă în China, sub numele de Banbaloo, o bară de protecție din spumă folosită pentru a-i opri pe copiii de peste doi ani să cadă din pat.

În anul 2019, după câteva luni de când au pus pe foaie afacerea, cei doi spanioli au început să vândă produsul pe Amazon, în Europa, iar acum s-au îmbogățit. Datorită cererilor foarte mari pe care le aveau, Joan și Joel au atras atenția unei mari companii din Spania, care le-a cumpărat afacerea. Chiar dacă nu au dorit să dezvăluie suma pe care au primit-o, cei doi bărbați au afirmat că au renunțat la afacerea lor pentru mai mult de un milion de euro.

Acum, Joan Bartra și Joel Cusco afirmă că se gândesc la următoarea „lovitură”! „Există o mulțime de nișe acolo, suficiente pentru încă 10 ani de afaceri bune”, au afirmat cei doi.

 

coral