”La București s-au vaccinat cei care sunt expusi de a fi infectati, măturătorii, spălătoresele, agenții sanitari, sergenții, etc. De multe ori m-am convins că administrațiunea și diferite persoane influente au cautat să eludeze izolarea și dezinfecțiunea și au permis aglomerari de oameni și deschiderea bâlciurilor, în detrimentul luptei antiholerice. Va trebui deci crescută puterea executivă a medicului sanitar față de influențele politice”, scria în 1914 Victor Babeș, reputatul bacteriolog și morfopatolog român. Și în epidemiile trecute, ca și în cea de azi, neîncrederea în eficacitatea vaccinurilor apărute era destul de ridicată, iar unii refuzau să se vaccineze.
”În București, unde s-au injectat aproximativ 6.000 de persoane, majoritatea erau din aceia care prin starea lor socială erau la adapostul infecțiunii. Acele persoane cari erau amenințate, ca spălatărese, bucătarese și cealaltă populațiune a claselor de jos, aceștia nu s-au prezentat decât în mod excepțional la injectiuni”, precizează Victor Babeș în lucrarea lui ”Studii asupra combaterii holerei”, apărută în 1914, potrivit HotNews.
”Nu voi intra în amănuntele combaterii holerei în armata din Bulgaria, și mă voi margini a vorbi de holeră care s-a ivit în România, odată cu întoarcerea cărăușilor. La sosirea mea, coloana cărăușilor nu a fost supraveghiată nici de serviciul sanitar al armatei, nici de cel civil. Abia după ce s-au ivit câteva cazuri de holeră printre cărăuși, s-a început a se lua măsuri și anume s-a injghebat o carantină chiar pe șosea în apropierea podului peste Dunăre. O carantină ne-supravegheată, care nu împiedeca nici contactul, nici aglomerarea. Efectul acestor stări de lucruri a fost că după începerea demobilizarii s-au infectat o mulțime de locuri prin intermediul cărăușilor. Demobilizarea, așa cum s-a făcut, fără a se avea în vedere sfaturile înșirate mai sus, trebuia fatalmente să dea naștere la propagarea infecțiunii la populațiunea țării”, scria reputatul bacteriolog și morfopatolog român Victor Babeș.
Dacă se ținea seama de recomandarea mea ca să se demobilizeze întai trupele neinfectate și să se păzească de orice contact cu trupele și cu locurile infectate, ar fi scapat desigur multa lume; însă din contră s-au introdus holerici în țară și s-au instituit carantine și lazarete insuficient păzite si izolate, adăugă Babeș în lucrarea lui ”Studii asupra combaterii holerei”, apărută în 1914.
Ce se mai arată în lucrarea lui Victor Babeș:
Propagarea flagelului, atât în interiorul taberelor, cât și într-o mulțime de localități, s-a făcut și prin intermediul rudelor soldaților, care îi vizitau pe aceștia și luau cu ei diferite obiecte, dar mai ales rufe murdare pentru spălat, în special însă chiar prin contactul soldaților care, infectați fiind, se întorceau acasă. Infectarea țării de către armată dovedește în mod lămurit, că ori dezinfectarea trupelor infectate, ori carantină, ori căutarea și izolarea purtătorilor, nu s-a făcut în mod suficienț și că nici vaccinarea n-a avut în multe cazuri efectul dorit.
Când însă am informat pe cei în drept despre starea lucrurilor, sfaturile mele nu au fost ascultate, așa incât am fost nevoit să-mi restrâng activitatea la prepararea cantităților mari de vaccin și în a organiza un laborator pentru diagnoză rapidă a holerei. În țară eficacitatea mijloacelor de combatere a holerei în diferitele regiuni depindea de activitatea și de competența medicului respectiv însărcinat cu combaterea. Acolo unde în primul rând chestiunea apei a fost neglijată, iar izolarea și vaccinările populatiunii se făceau în mod insuficient, acolo epidemia progresa și se întindea. Mie personal, în urmă insistențelor repetate ale mele și ale Consiliului Sanitar, mi s-a dat abia voia de a face câteva călătorii în scop de a studia mersul holerei. Am conlucrat însă cu d-l Director General al Serviciului Sanitar, cu d-l Medic șef al Capitalei și cu Consiliul Sanitar Superior la stingerea epidemiei
Vom începe prin a da câteva cifre: În armata română s-au injectat aproximativ 200.000 de oameni,din nefericire Insă vaccinul în parte era diluat, încât 1 cm. cub conținea mai puțin decât 2 mgr. de bacili, și nu se injecta la început decât 1 cm cub. .În urmă insucceselor vaccinului la început – de altfel parțiale- la un moment dat corpul medical nu mai recomanda cu atâta insistentă vaccinarea. Mai târziu am reușit printr-o tehnică specială să prepar în timp foarte scurt cantități mari de vaccin concentrat și prin această am putut proceda, cu cantități suficiente și bine controlate, la vaccinarea populațiunii civile. Deoarece aceste cantități trebuiau preparate în timp foarte scurt, am procedat la prepararea vaccinului în sticle mari, la început de un litru, apoi de 5 litri, sticle care resistau la caldură.
Noi făceam două, injectiuni în regiunea pectorală la intervale de 6-8 zile. De o importanță mare mi s-a părut selecționarea culturilor; am preparat vaccinul pe de o parte din culturi trimise de Prof. Kolle, iar pe de altă din culturi pe cari le-am examinat prealabil în modul următor: întai am cercetat gradul de reacțiune pe care-l produceau la om diferitele tulpine și am eliminat pe acelea cari produceau la câte 2 persoane reacțiuni locale mari, sau reacțiune generală; astfel m-am putut convinge că unele culturi conțineau substanțe cari produceau reacțiuni mai puternice decât altele.
Am putut constata că din zeci de mii de inoculați s-au îmbolnăvit cam 1-2 la mie din cei inoculați o singură dată cu peste 4 mgr. de bacili; acolo unde epidemia era gravă s-au găsit mai multe îmbolnăviri printre cei inoculați o singură dată. Persoanele cari au cerut să fie inoculate, au fost persoane inteligente, cari luau toate măsurile necesare pentru a nu se infectă. În București unde s-au injectat aproximativ 6.000 de persoane, majoritatea erau din acelea care prin starea lor socială erau la adăpostul infecțiunii. Acele persoane cari erau amenințate, că spălătorese, bucătărese și cealaltă populațiune a claselor de jos, aceștia nu s-au prezentat decât în mod excepțional la injectiuni. Deci pentru a aprecia rezultatele injectiunilor trebue judecate statisticile amănunțite și nu statisticile generale.
Câteva date despre eficacitatea vaccinatiunilor
De la început s-a putut constata că rezultatele vaccinării în armată nu au fost în totdeauna satisfăcătoare.1) Dl. Colonel Dr. Constantinescuu a observat la Alexandria 30 cazuri de holeră, cu 11 cazuri mortale la soldați cari au fost vaccinați de 2 ori, cu 3 săptămâni înainte.2) Dl General Dr. Frangulea a observat în spitalul din Blasovitza următoarele cazuri: Din Reg. 13 de Infanterie a avut 25 bolnavi cu 7 cazuri mortale, din care 19 fuseseră vaccinați; din Reg. 37 Infanterie a avut 37 de bolnavi cu 7 morți,din cari 35 au fost vaccinați. În total au fost 638 cazuri cu 157 morți, dintre cari cea mai mare parte fuseseră vaccinați. 3) În Reg. VIII de Artilerie s-au îmbolnăvit, a 2-a zi după inoculatie, mulți soldați vaccinați, după care s-a oprit epidemia pentru a reapărea din nou la cei vaccinați peste 2-3 săptămâni. 4) Vom mai vedea un număr mare de soldați care s-au îmbolnavit după întoarcerea lor În țară deși erau vaccinați.
Și în populatiunea civilă s-a constatat cei inoculatiunea făcută o singură dată, chiar cu 4 mgr. sau mai mult, a fost mai puțin eficace decât inoculatiunile repetate
Trebui să mai menționăm că cei vaccinați o dată cu o doză foarte mare (8-15 mgr.) au fost mai bine apărați decât cei vaccinați cu o doză mică (4 mgr.).Astfel în Peretu s-a inoculat populatiunea la începutul epidemiei cu 5-8 cm. c. vaccin fară că să se producă fenomene grave; s-au observat însă dureri mai mari și turburari nervoase mai pronunțate și prelungite, dar în schimb nu s-a mai ivit decât un singur caz la un individ vaccinat cu 5 cm. Cubi.
În alte cazuri din un număr de 2.000 în care s-au injectat o singură dată 2-3 cm. c. s-a ivit totuși o îmbolnăvire după 14 zile. Prin aceste fapte am putut ajunge la concluziunea că o singură injectiune nu este suficientă pentru a păzi organismul în mod sigur și că la această doză înca se ivesc,la 1-2 zile după vaccinare, cazuri între cei vaccinați, adeseori chiar mortale.
Apoi la București s-au vaccinat cei cari sunt expuși de a fi infectați, măturatorii, spălatoresele, agenții sanitari, sergentii, etc. Într-adevăr, agenții cari au căutat și au descoperit cazurile de infecții nu s-au infectat. Imediat s-a făcut examenul dejecțiilor celor suspecți, iar cei suspecți erau izolați la spit. Colentina.
De multe ori m-am convins că administrațiunea și diferite persoane influente au căutat să eludeze izolarea și dezinfectiunea și au permis aglomerări de oameni și deschiderea bâlciurilor, în detrimentul luptei antiholerice. Va trebui deci augmentată puterea executivă a medicului sanitar față de influentâțele politice.
Concluzii
1.Vaccinațiunile sunt eficace și trebuie deci privite ca un mijloc important pentru prevenirea boalei, ori unde s-ar ivi ea. Dacă în epidemiile anterioare vaccinul nu a dat rezultate destul de convingătoare, aceasta se datorește: a) vaccinațiunii pe o scară prea mică; b) faptului că vaccinarea a fost făcută în mare parte o singură dată ; c) de mai multe ori vaccinatiunea s-a făcut cu cantități prea mici de bacili. d) vaccinatiunea s-a făcut fără a se lua în considerare starea igienică sau gradul de resistență sau de expunere a celor vaccinați.
2.Prima vaccinare este urmată de o fază de 1-2 zile cand vaccinul nu împiedecă încă năpustirea boalei, de multe ori sub o forma usoară. Apoi urmează perioda de 6-10 zile de imunitate pronunțată, urmata de o lungă perioadă de imunitate mai slabă.
3.Vaccinarea purtătoritor de virus nu prezenta inconveniente însă nici nu contribuie la scurtarea perioadei în care purtătorii păstrează virusul.
