News Flash:

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii anunţă temperaturi scăzute

8 Septembrie 2021
337 Vizualizari | 0 Comentarii
vremea pe o luna

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iată ce temperaturi anunță aceștia pentru luna septembrie!

Ce anunţă meteorologii pentru următoarele patru săptămâni

În prima parte a lunii septembrie, meteorologii anunță o vreme instabilă cu temperaturi destul de scăzute pentru această perioadă a anului. Vremea se mai îndreptă spre a doua parte a lunii. La jumătatea lui septembrie, valorile vor crește semnificativ în unele zone ale țării. Iată ce anunță specialiștii ANM pentru perioada următoare.

Cum va fi vremea în săptămâna 6 – 13 septembrie

În prima săptămână a lunii septembrie, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice pentru această perioadă a anului. Cu toate acestea, în zonele extracarpatice se arăta o abatere termică negativă ușor mai accentuată.

Pentru cei care se gândesc la drumeții, specialiștii ANM au estimări și în ceea ce privește precipitațiile. Conform acestora. regimul pluviometric va fi deficitar în toate zonele țării, dar mai ales în zonele montane.

Cum va fi vremea în săptămâna 13 – 20 septembrie

În cea de-a doua săptămână a lunii septembrie, specialiștii ANM anunță că temperaturile medii se vor încadra în general în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile din vestul țării.

Cele mai ridicate temperaturi sunt anunțate în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea. Cantitățile de precipitații vor fi reduse, cu excepția regiunilor nord-estice. În aceste zone, ploile vor fi averse posibil mai însemnate cantitativ și descărcări electrice.

Cum va fi vremea în săptămâna 20 – 27 septembrie

În săptămâna 20 septembrie – 27 septembrie, meteorologii anunță temperaturi medii ale aerului. Valorile vor fi specifice pentru această perioadă a anului, iar anunțul este valabil pentru tot teritoriul țării.

În această perioadă, regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această lună, dar există posibilitatea unui uşor excedent, local.

Cum va fi vremea în săptămâna 27 septembrie – 4 octombrie

În ultima săptămână a lunii septembrie, specialiștii ANM anunță că vom avea parte de temperaturi medii ale aerului. Aceștia informează că valorile înregistare se vor apropia de cele specifice pentru această perioadă a anului în care este inclus și începutul lunii octombrie.

Cu toate acestea, meteorologii avertizează că nu este exclus ca vremea să fie puțin mai rece în zonele din nordul țării. În ceea ce privește precipitațiile, specialiștii ANM anunță că regimul pluviometric din această săptămână va fi unul normal pentru acest interval, iar anunțul este valabil pentru tot teritoriul României.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

vremea meteo temperaturi scazute
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1122 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030271 (s)