Multe comentarii în spațiul on-line, dar și intervenții live în dezbaterea organizată de Primărie în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) pentru a prezenta conceptul de amenajare a unei păduri parc peste 40 de hectare în Pădurea Făget. Ca să facă această amenajare, Primăria a contractat arhitecții de la Atelier Mass, cu experiență în activarea unor spații nefolosite din Cluj-Napoca și prin amenajări temporare cu mobilier urban în cadrul inițiativei Someș Delivery, dar a și intrat într-un proiect în rețea cu alte orașe din Europa și nu numai, unde se doresc obiective similare. O parte dintre participanți au salutat inițiativa, alții au calificat amenajarea ca pe ceva prea mult și au cerut intervenții minimale, alții au condamnat mobilierul din lemn folosit într-o pădure sau unii au spus că pădurea deja există și poate fi folosită, fără să fie nevoie de cheltuierea unor bani sau de afectarea naturii. Atât arhitecții de la Atelier Mass cât și directorul din Primărie Ovidiu Cîmpean au ținut să spună că părerile exprimate vor fi luate în calcul, dar și că partea de construcții va fi de 60 de metri pătrați raportată la 400.000 de mp cât are acestă zonă.

Trasee de sporturi cu obstacole, în pădurea parc Făget?

În cadrul dezbaterii, Raul Fodor, reprezentantul României în Consilul European al sporturilor cu obstacole, a propus amplasarea unor obstacole, fie naturale, fie construite, minim invazive, pentru practicarea acestui sport în pădurea-a parc. Ideea va fi dezvoltată în continuare alături de ahitcții din cadrul Atelierului Mass, realizatorii planului de amenajare.

 

„Eu sunt reprezentantul României în Consilul European al sporturilor cu obstacole, este un sport nou. Cred că viitorul sportului este outdooor, afară. Am văzut ce s-a întâmplat în 2020 și cred că foarte multă lume va căuta să aibă activitate sportivă în exterior. Noi deținem know-how în ceea ce înseamnă infrastructura și ce am propune noi se pliază foarte bine pe ceea ce au prezentat arhitecții. Noi propunem adăugarea în proiectul pe care l-am vizionat a unor obstacole naturale sau obstacole construite cu o tehnică microinvazivă, care nu sunt costisitoare și sunt un beneficiu pentru tot ce înseamnă activitate sportivă, de la o vârstă fragedă până la o vârstă înaintată”, a propus Raul Fodor.

Pădurea-parc, accesibilă persoanelor cu dizabilități

Daniela Maier, președintele Ordinului Arhitecţilor din România Filiala Transilvania  a propus adaptarea spațiilor propuse, prin intervenții minime, astfel încât spațiul propus să devină accesibil persoanelor cu dizabilități.

 

„Ar trebui să gândim aceste stații ca să ofere șansa de a savura ceea ce înseamnă pădure, pentru toate tipurile de oameni, de la cei care își doresc să facă sport, până la cei cu dizabilități, care nu se regăsesc în niciuna dintre propunerile care au fost prezentate, sau în foarte puține. Cred că ar trebui regândite o mare parte dintre intervenții și adaptate pentru diferite tipuri de experiență. Cum poate o mamă sau o persoană în cărucior să acceseze aceste spații? Se pot face trasee pentru nevăzători? Se pot face multe intervenții foarte delicate, fără să fie agresive cu spațiul, care să ofere tuturor șansa de a savura această pădure urbană”, a spus Daniela Maier.

„Ar trebui să fie foarte multă pădure și foarte puțin parc”

Radu Mititean, director executiv Clubul de Cicloturism „Napoca” a avut o poziție critică față de multe dintre propunerile prezentate în cadrul dezbaterii de către arhitecți, arătând că nu este de acord cu intervențiile invazive, cum ar fi montarea stâlpilor de iluminat public sau a unor punți și platforme confecționate din lemn.

 

Se discută de mult de acest gen de păduri și în concret, proiectul prezentat este bun, în sensul că este răul cel mai mic, dar este un rău entru că, în mod fundamental, pădurea ar trebui să fie pădure. Pădurea este deplasată destul de puternic de miezul orașului. Ar trebui să fie foarte multă pădure și foarte puțin parc. Aici urcăm urbanul sus, pe Feleac și spunem că este pădure urbană. Ideea cu punți și pasarele sunt atipice. Este o viziune mai bună decât monstrozitățile pe care le-am văzut acum câțiva ani, care propuneau să faci garduri în jurul Pădurii Hoia. Cred că 80% din ceea ce s-a propus este în plus în acea zonă”, a spus Mititean.

După Cluj, și Floreștiul vrea pădure-parc

Bogdan Pivariu, viceprimarul comunei Florești a salutat ideea administrației locale clujene, de a amenaja pădurea-parc Făget, exprimându-și intenția de a amenaja și în comuna pe care o reprezintă un spațiu pe același principiu.

 

„Conceptul de pădure-parc este foarte bine primit de către cetățeni și eu, personal, cred în succesul acestuia, cum cred că acest concept de pădure-parc va prinde o amploare destul de mare într-un timp relativ scurt. Conservarea acestui plămân verde în zona limitrofă a Floreștiului este un lucru excepțional și vom acorda tot ajutorul de care este nevoie din partea noastră. La Florești, studiez o zonă deosebit de frumoasă pentru a face obiectul unei asemenea amenajări. E vorba de zona Cetății, unde, pe lângă pădure, avem și un monument istoric care trebuie pus în valoare. Avem mare nevoie aici de spații verzi și zone de recreere“, a spus acesta.

Proiect de peste 145 mii de euro

Valoarea totală a bugetului municipiului Cluj-Napoca pentru implementarea proiectului este 145.682 euro, din care contribuția FEDR (asistență financiară nerambursabilă), în procent de 85% este de 123.829 euro, cofinanțarea națională prin MLPDA, în procent de 13% este de 18.938,68 euro, contribuția proprie din bugetul local în procent de 2% este de 2.913,65 euro.

 

Arhitecții au subliniat faptul că toate intervențiile propuse prin proiect vor fi realizate din materiale organice, cu precădere lemn. Nicio intervenție nu va avea nevoie de fundații pentru a fi cât mai non-invaziv cu mediul natural și pentru a asigura oricând posibilitatea de demontare fără a lăsa nicio urmă. coral