Un cunoscut om de afaceri și fost politician din administrația locală a fost găsit mort, vineri dimineața, pe un câmp de lângă Capitală. Este vorba, potrivit primelor informații, de Silviu Măndescu, nepotul fostului primar de sector Neculai Onțanu.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov au transmis vineri că un bărbat de 52 de ani a fost găsit spânzurat în apropierea localității Căciulați din judeţul Ilfov.

Trupul neînsulfeţit al bărbatului a fost descoperit de către o persoană care a anunţat Poliţia din Ilfov, iar ulterior s-a aflat că este vorba de un cunoscut om de afaceri din București, Silviu Măndescu. 

Primele informații de la IPJ Ilfov

În cursul dimineții de vineri, 24 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că, pe un câmp, din apropierea localității Căciulați, a găsit un bărbat, de 52 de ani, spânzurat de bara transversală a plafonului autoturismului.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov pentru efectuarea de cercetări, precum și medicul legist din cadrul Serviciului de Medicina Legală Ilfov pentru efectuarea activităților din competență, a transmis IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.

Citeste si: Copilul de un an, care a căzut din autoturismul aflat în mers, s-a stins din viață la spitalul din Caransebeş. Băiatul se afla în comă profundă

În cauză a fost deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Cine era Silviu Măndescu

Potrivit primelor informații, bărbatul care a fost găsit fără suflare pe un câmp în apropiere de Capitală, lângă mașina sa, era omul de afaceri Silviu Măndescu.

Acesta era nepotul fostului primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu și, în urmă cu mai mulți ani, a fost consilier local la Primăria de sector, în perioada mandatului lui Onțanu.

Silviu Măndescu a fost în centrul unui scandal după ce și-a construit un restaurant pe WC-ul public din Parcul Icoanei și apoi și-a extins afacerea cu o terasă-restaurant.

Silviu Măndescu era deținătorul Strip Mall din Tunari, Pipera și derula mai multe afaceri. Din informațiile citate de EVZ, Silviu Măndescu și-ar fi scos recent la vânzare un hotel. coral