Curtea de Conturi a publicat un raport prin care se afirmă existența unor plăți nelegale în cadrul primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit celor de la ziarul Adevărul, Curtea de Conturi Cluj a găsit mai multe nereguli în cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca. Aceste nereguli vizează plăți considerate nelegale, plăți efectuate pentru ore prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care nu se lucrează.

La nivelul Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Cluj-Napoca au fost efectuate plăți nelegale reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit tuturor angajaților din aparatul de specialitate al primarului, prin includerea în salariul de bază a unor stimulente, în condițiile în care unii angajații ai entității nu aveau atribuții și nu au contribuit la administrarea creanțelor fiscale, suma depășind 7 milioane de lei.

De asemenea, au fost plătite nejustificat din bugetul local, drepturi de personal, reprezentând premii și respectiv ore prestate în afara programului normal de lucru, sau în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, plăți care exced cadrului legal aplicabil, în sumă de 1,39 milioane de lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.

De partea cealaltă a baricadei, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au afirmat că raportul Camerei de Conturi Cluj va fi analizat, iar în condițiile în care există concluzii care nu sunt în concordanță cu punctul de vedere al instituției, se va acționa procedural.

coral