Europarlamentarul clujean Daniel Buda salută vizita la București a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, care s-a arătat o susținătoare vehementă a aderării României la spațiul Schengen. Într-o postare pe pagina personală de facebook, europarlamentarul clujean a citat principalele declarații ale președintei Parlamentului European, menite să asigure aderarea României la spațiul de liberă trecere european.

"“România aparține Schengen, nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România și Bulgaria în Schengen”- președinta Parlamentului European, Roberta Metsola

Doamna Roberta Metsola a venit pentru prima oară în vizită în România, astăzi fiind primită la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis.

Principalele declarații ale acesteia, în cadrul conferinței de presă:

România aparține Schengen, nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România și Bulgaria în Schengen. Noi vom continua să promovăm această chestiune în ciuda întârzierilor și dezamăgirii din 2022.

Trebuie să mergem mai departe, ca această chestiune să se rezolve în 2023. Am îndemnat toți liderii guvernelor europene să îndeplinească promisiunile făcute acum 11 ani, nu există nici un motiv justificabil pentru a nu primi Bulgaria și România în Schengen.

Am discutat și despre criza energetică și cum poate fi ea rezolvată, măsurile luate la nivel european pentru a asigura ca înțelegerile noastre comerciale să poată continua ca și până acum. S-a agreat asupra unor oportunități de finanțare pentru aprovizionarea cu energie.

Ucraina își are locul în Europa și vom continua să îi fim parteneri. Sunt mândră de solidaritatea de care dă dovadă UE și statele ei membre. Doar săptămâna trecută s-a aprobat un pachet de asistență de 18 mld euro.

Mulțumim României pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în criza Ucrainei, ați avut un rol fundamental. Mulțumim pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în criza energiei.

Statul de drept, anticorupția, sunt ceea ce susținem. În continuare, va exista toleranță 0 pentru corupție. Parlamentul European va lupta împotriva actorilor rău voitori.", arată Daniel Buda. coral