Daniel Morar, fost judecător la Curtea Constituțională a României și fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, intră în parteneriat cu Gabriel Albu, fondatorul casei de avocatură Albu Legal, specializată în Dreptul penal al afacerilor. Parteneriatul rezultat va reprezenta în special mari companii internaționale și locale, dar și oameni de afaceri,în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată și va oferi consultanță în prevenția riscurilor penale, servicii de investigație internă, asistență juridică în relația cu autoritățile administrative de control, precum și în formularea unor puncte de vedere sau opinii legale în domenii de specializare precum Drept constituțional, protecția drepturilor omului, Drept penal și procesual penal

”Daniel Morar, fost judecător la Curtea Constituțională a României, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție și unul dintre cei mai cunoscuți practicieni ai dreptului din România, se lansează în avocatură în parteneriat cu Gabriel Albu, avocat specializat în Dreptul penal al afacerilor.

Ca formulă juridică de funcționare, Daniel Morar și Gabriel Albu vor colabora sub forma unei convenții de conlucrare profesională, desfășurându-și activitatea profesională și asistândclienții preponderent în comun, la sediul care va funcționa la București”, potrivit unui comunicat.

„Oferta de parteneriat a venit din partea casei de avocatură Albu Legal”, spune Daniel Morar. El amintește că intenția sa de a practica avocatura după încheierea mandatului a fost exprimată și public.

”Am afirmat anterior că, odată ce îmi voi fi încheiat mandatul la Curtea Constituțională, cariera mea publică va lua sfârșit și voi activa în mediul privat. Am ales astfel avocatura, o premieră pentru mine din mai multe puncte de vedere”, afirmă Morar.

Conform sursei citate, noua formulă aduce în acest moment o ofertă unică pe piață: un parteneriat între un cabinet de avocatură lider de piață în domeniul Dreptului penal al afacerilor și ”un profesionist provenit din sectorul public, cu un background profesional de cel mai înalt nivel și o imagine publică foarte bună și echilibrată”.

„Era evident, încă înainte ca Daniel Morar să își termine mandatul, că este cel mai cunoscutși credibil personaj din domeniul public dispus și capabil să facă o tranziție rapidăcătre o carieră de succes în mediul privat. El va aduce un know-how de cel mai înalt nivel în Dreptul penal al afacerilor, dar șiîndomenii precum practica de Drept constituțional și protecția drepturilor omului, și se va implica la nivel general în activitatea comună.

Având în vedere experiența sa, suntem convinși că va avea un rol important în coordonareacazurilor ce țin de Dreptul penal al afacerilor. Separat, și ca domeniu preponderent nou de activitate a asocierii în această nouă formulă, avem în vedere o practică de formulare a unor puncte de vedere sau opinii legale în domenii de specializare precum Drept constituțional, protecția drepturilor omului, Drept penal și procesual penal”, afirmă Gabriel Albu. Biroul de avocatură Albu Legal a fost înființat în 2020 de către Gabriel Albu. Echipa rezultată în urma parteneriatului va fi formată din opt avocați (cei doi titulari de cabinet, trei avocați seniori, un avocat colaborator și doi avocați stagiari).

Daniel Morar este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990). Între 1990 și 2005 a activat ca procuror, mai întâi la parchete din Târgu Mureș și Cluj-Napoca, în acest interval fiind detașat temporar, în două rânduri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În anul 2005 a fost numit procuror general al Parchetului Național Anticorupție, transformat ulterior în Direcția Națională Anticorupție, unde a ocupat funcția de procuror-șef al Direcției, funcție pe care a exercitat-o până la încheierea mandatului, în anul 2012. Ulterior, a fost delegat în funcția de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, exercitând atribuțiile procurorului general al României în perioada octombrie 2012 – aprilie 2013. Între 2013 și 2022 a fost judecător al Curții Constituționale a României, numit de Președintele României pentru un mandat constituțional de 9 ani. Din 2022 este avocat.
  coral